Pallady scriind. Jurnale, scrisori, insemnari

« Pallady redescoperit»

Desi pina acum ne-a obisnuit cu expozitii– care sint de exceptie–, seful Cabinetului de Desene si Gravuri de la Muzeul National de Arta, doamna Dana Crisan, ne aduce in centrul atentiei un eveniment inedit : volumul Pallady scriind. Jurnale, scrisori, insemnari, aparut sub ingrijirea sa.
Contrar aparentelor, Pallady era un suflet nobil si sensibil :« Coconul era gol... Iar fluturele se asezase pe el... Acum, ori de cite ori ies, imi fac griji pentru fluturele meu, iar la intoarcere, daca nu-l vad invirtindu-se prin camera, il caut... Iata-ma agatat de viata lui !»
Tocmai aceasta noblete sufleteasca ne este dezvaluita prin traducerea veridica a manuscriselor din franceza. Obisnuiti fiind cu imaginea infailibila a pictorului, Dana Crisan ne redescopera un Pallady autentic, mult mai accesibil.
Prin studierea« jurnalelor din 1941», a« agendei din 1944», a« notesului albastru din 1949-1951», a« caietului roz cu notatii din 1948-1950», a insemnarilor disparate ramase din copilarie, Dana Crisan il reda publicului pe Pallady, spre cunoastere.
Cu acribie, Dana Crisan ordoneaza materialul intr-o succesiune cronologica, lamureste anumite date sau personaje in notele de subsol. Daca, in 1966, Jurnalul lui Pallady aparea cu lipsurile de rigoare datorate in mare parte cenzurii, acum, prin publicarea in intregime a documentelor, Dana Crisan are meritul de a restitui publicului un Pallady veritabil.« Jurnalul este restituit integral, intact, chiar si cu momentele de melancolie excesiva sau confesiunile erotico-sentimentale», dupa cum observa criticul de arta Ioana Vlasiu. Efortul Danei Crisan este de apreciat cu atit mai mult cu cit« cartea de fata este chiar o opera de arta» (Mircea Anghelescu).

Dana Crisan :« Am fost uimita sa-l gasesc extrem de vulnerabil»

Densitatea informatiei, rigurozitatea si meticulozitatea sint doar citeva atuuri observate la un prim nivel al lecturii. Care a fost timpul dedicat acumularii si sistematizarii unui material asa amplu ?
In activitatea mea de muzeograf, informatia se acumuleaza de la sine. Se aduna mereu tot felul de date si, daca ceva incepe sa te intereseze si ai o oarecare metoda de lucru, poti incepe... si cred ca asa s-a intimplat cu editia de fata.
Am inceput lucrul efectiv acum doi ani, cind aveam deja materialul adunat. Nu am facut decit sa-mi confirm ceea ce facusem.

Cind a avut loc declicul ?
Totul a inceput in 1996, cind am lucrat cu colegii mei de la Muzeul National de Arta pentru o expozitie retrospectiva : Pallady pictor, desenator si gravor. Atunci am publicat un catalog si am inceput sa-mi caut textele, incercind sa ajung la originale. Acesta a fost momentul de debut al micii arhive pe care, in cea mai mare parte, am descoperit-o in bibliotecile publice.

Vad volumul de fata ca pe o (re)descoperire a lui Pallady. Cum vi se contureaza dumneavoastra noul Pallady ?
Am fost uimita sa-l gasesc extrem de vulnerabil. Parea sa fie sincer intru totul, chiar si in relatarea celor mai intime sentimente, evenimente. Pentru monografia din 1944, scrisa de Ionel Jianu, si-a notat amintiri din tineretea lui, a familiei sale, mici manuscrise care apar si in cartea de fata. Era autentic, desi stia ca jurnalele sale le lasa posteritatii. Nu putine au fost momentele in care m-am simtit oarecum jenata ca mi-am permis sa patrund in intimitatea universului sau si, mai mult, sa-l dau spre publicare. Cred ca daca ar mai fi trait, m-ar fi dat pe usa afara, pentru ca era un personaj foarte dificil chiar si cu prietenii lui. Era dur, ironic, spunea totdeauna ce-i trecea prin cap...

Cum este Pallady scriind fata de Pallady desenind, pictind, gravind ?
Este foarte aproape de Pallady artistul. Desena scrisorile pe verso, pe unele punea trei pete de sos..., putin zat de cafea, pe care-l folosea des, in combinatie cu o penita sau un creion.

Interesul si dragostea dumneavoastra pentru gravura se datoreaza in mare parte atasamentului fata de opera lui Pallady ?
Cind am venit la muzeu, am vrut foarte mult sa lucrez la Cabinetul de stampe si desene… Sint acolo de 35 de ani. Am inventariat, am studiat, am clasat o mare parte dintre lucrarile pe care le avem. Traiesc in acest univers fara scapare…
Pallady imi pare unul dintre pictorii cei mai interesanti si de aceea m-am atasat de arta lui, de el. Faptul ca el cugeta la viata si la opera sa insemna ca era o fire reflexiva, un adevarat intelectual, o aparitie rara in arta romaneasca. Nu facea nimic din pur instinct, din impulsuri necontrolate.
Detinerea unor asemenea documente serveste enorm de mult si, cind mai stii si pictura, se leaga totul asa de frumos, intr-un intreg sistem care te ajuta sa datezi lucrari, sa-i intelegi biografia, sa vezi clar lucrurile imprecise. Consider ca am fost la locul potrivit pentru aceste documente.

Raluca Baloiu
Observator cultural, 26 martie-1 aprilie 2009, p. 13

Profesionalismul, acribia perfectionista ale Danei Crisan si ale editoarei sale, Adina Keneres, in conceperea si realizarea acestei carti reusesc sa ni-l aduca viu in secolul XXI pe Theodor Pallady–« o emblema a artistului in goana sa„spre Ideal“, tip rar intilnit nu doar pe malurile Dambovitei, ci si pe cheiurile Senei». Desigur, un pictor nu e interesant in primul rind prin ceea ce spune, ci prin ceea ce face. Dar nu e mai putin adevarat ca forta lui creatoare isi are izvorul in viata si adevarul lui individual. Continind in filigran intreaga existenta, impletita cu gindirea artistica si creatia personalitatii fascinante care a fost Theodor Pallady, volumul (cu text insotit de desene si fotografii) e aur curat pentru un viitor biograf sau romancier, care ar gasi in el majoritatea materiei prime. Iar pentru cel care nu stie mai nimic despre genialul pictor roman, lectura jurnalelor si a corespondentei e un impuls de a cauta albume Pallady si de a se duce la Muzeul National pentru a-i vedea tablourile.

Adriana Bittel
Formula As, anul XIX, nr. 857, februarie 2009, p. 25

Recenzii. Pallady scriind

 Tonalitati complexe se impletesc in portretul artistului– mizantrop dezgustat de micimea preocuparilor cotidiene, de ticalosia istoriei, dar si prieten afectuos, un senzual elegant si rafinat, un spirit cerebral si deopotriva sensibil, hranit cu lecturile lui Baudelaire, Mallarmé, Goethe, Shakespeare, si mai ales un singuratic, un visator al unui ideal ce i se autoimpune. Pictura este o« cosa mentale», este o lupta permanenta cu sine pentru gasirea propriei viziuni, pentru desavirsirea ei, este o« nevoie de a privi, de a vedea dincolo de aparenta lucrurilor».« A-ti imagina opera... a o simti... apoi a o controla... A fi constient... a o critica de parca autorul ar fi altul», iata tot atatea etape-trepte in alchimia unui creator pentru care cuvintul arta se scrie cu« A» mare, caci este« o lunga suferinta, o scrutare fara sfarsit a sinelui». Un volum-eveniment, nu numai despre un artist, ci despre o lume, lumea lui.

Irina Filipache
TimeOut Bucuresti, 3-30 aprilie 2009, p. 56

« File din viata unui certat cu lumea»

Prima sectiune restituie corespondenta dusa din Franta, de Pallady, de-a lungul primei parti a secolului XX. Destinatarii sint amici din tara (diriguitori ai soartei tablourilor, intermediari ai comenzilor, platilor si expozitiilor), rudele (sotia si fiul vitreg), colectionari (criticul George Oprescu si Krikor H. Zambaccian). In acest compartiment, o atentie speciala i se cuvine lui Pascal Vidrascu, pe care aceia care au vazut filmul lui Nae Caranfil,« Restul e tacere», nu se vor putea abtine sa nu il caute in galeria de personaje, luindu-se dupa reperele din nota introductiva :« Prieten din tinerete cu Pallady. Descendent al unei familii de boieri moldoveni [...]. A fost unul dintre producatorii si, probabil, consilierul militar al filmului Independenta Romaniei– Rasboiul Romano-Ruso-Turc (prin relatiile sale a obtinut participarea armatei la realizarea peliculei) [...]. In acelasi an s-a judecat cu producatorul principal pentru drepturile sale asupra filmului si a pierdut procesul».
Tot aici, din punct de vedere valoric se remarca scrisorile catre Al. Rosetti (plus trei catre sotia acestuia, Maria Rosetti, n. Rallet). Este printre putinele ocazii, in corespondenta, cind Pallady paraseste descrierile de viata mondena, de prin bistrourile si cafenelele Parisului, flateriile adresate damelor (cu precadere, uzualei Cella Delavrancea), larmoaiantele de la capatiiul amicei Yvonne Cusin, imprecatiile pe seama prezentului mizerabil, a semenilor indiferenti, a lui Doamne-Doamne (care ba este, ba nu este), optind pentru schimbul de impresii si informatii culturale. In locul manifestarilor de mizantropie (« Eu, tot mai inchis in mine– in ulei. Luptand cu panzele mele, pe care le intind ca pe cele ale corabiilor ce m-ar putea duce departe. Pe taramurile– visurilor mele... Caci realitatea nu ma incanta !»), a malitiilor (« Slujba religioasa de la inaugurare m-a dus cu gandul la binecuvantarea cainilor inainte de vanatoare...»), declamatiilor colerice (« in fiecare dintre noi zace un porc care, din cand in cand, simte nevoia sa coboare. Iar cand la toate se adauga ploaia si sirenele, sa se tavaleasca in mocirla... sau, mai exact : sa vada mocirla ca sa o poata ocoli»), Pallady se arata interesat de lectura, de noutati de prin literatura romana, isi exprima fara ezitare simpatiile si antipatiile, unele dintre ele iconoclaste, dar denotind bucuria judecatii libere. Ii place Montherlant. Pe Gide il trece la« si altii». Se bucura, vinovat,« sa isi piarda foarte mult timp citind»,« se complace». Oricum, intre Parisul« de ieri si de azi» diferentele sint dureroase, pasajul din scrisoarea in cauza avind la limita tenta purista (rasista) a ferventilor aparatori ai creditului simbolic dobindit de capitala Frantei :« Traiesc aici de 40 de ani !... o sa-mi spui dumneata (?). Desigur ! Dar duhoarea umana nu era atat de puternica, Parisul era inca acel Paris spiritual al parizienilor care dadeau tonul si nu acceptau obiceiurile irochezilor sau ale altor locuitori ai Lumii Noi». Apreciaza editiile de la Cultura Nationala. Citeste, primit in colet postal,« Joc secund» al lui Ion Barbu, si« titlul il lasa perplex (nedumerit) si visator», cu o mare intrebare fara speranta, un soi de gluma buna :« este un joc de duh ?». Respinge arta greaca, pe care o considera« prea placuta», prea lipita de gustul« calatorilor si al turistilor». Vrea esente, nu forme frumoase. Prefera« arta plantelor», nu« arta florilor».
[...] Sub bombardamente, Pallady deseneaza in Cismigiu. Este impresionat de un platan pe care, in urma unui raid puternic din 1944, il afla dezradacinat. Sub comunisti, face figura de« tip aparte».
Odata, este luat la militie pentru vina de a fi schitat, de pe o banca din parc, Ministerul de Razboi ; dar« tovarasii» il elibereaza rapid pentru a scapa de« nebun». Pallady ramine multa vreme temator ca i se va sista pensia.
Jurnalele nu cuprind notatii despre atitudinea lui Pallady la momentul reabilitarii din 1956. Se opresc in noiembrie 1954, in mijlocul unei ninsori, in frig, depresie si foamete, intr-o epoca fara cafenele, cu restaurante putine, unde, numai duminica, se serveste carne, in niste ani mizerabili, cind boierii incep sa uite de meniurile simandicoase de altadata si adopta regimul progresist, cu« o bucata de branza si mamaliga».[...]

Cristina Balinte
Revista Cultura, nr. 16, aprilie 2009, pp. 12-13

15,5 x 22 cm
344 pagini din care 24 de pagini alb-negru
si color (fotografii si reproduceri dupa desene)

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review