Parintele Zosim si alte povestiri - Radu Rosetti
PRP: 29,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 23,20 lei
Diferență: 5,80 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Radu Rosetti
Editura: HUMANITAS
Anul publicării: 2014
DESCRIERE
„Parintele Zosim era un povestitor neintrecut, avand un repetoriu nesfarsit de povesti minunate de tot felul. Povesti despre sfinti ucisi de pagani in chinuri, povesti despre Stefan cel Mare... povesti despre parinti, surori, mirese si frati robiti, pe care fii, miri si chiar viteji neinruditi cu acei nenorociti ii scapau din robie prin sabie, prin mestesug, prin bani; povesti despre prunci dusi de turci departe in tara lor spre a face din ei ieniceri, care prin intelepciune, sange rece si indrazneala izbuteau sa se-ntoarca acasa, venind pe jos tocmai de la Bagdat si de la Misir, povesti despre siretlicuri de ale grecilor... povesti din vremea rascoalei lui Pasvantoglu, pasa de la Vidin, impotriva sultanului, apoi povesti despre nemti cu coada, despre Prozorovski si despre Camenski, despre ispravile volintirilor, despre prazile lor si ale turcilor in tara, povesti despre chipul cum s-o aruncat in aer viteazul capitan Iordache, la Secu si despre cate altele, nenumarate si toate frumoase. Si povestea curgea din gura mosneagului fara intrerupere, lin si limpede, intr-un grai frumos si nemestesugit...“
De la ultimii martori ai vremurilor fanariote, ai ocupatiilor si razboaielor rusesti si turcesti, de la oamenii care au trait zorii schimbarilor si ai ideii nationale, de la cei care au facut Unirea Principatelor si ne-au asezat intre natiunile Europei sub domniile lui Cuza si Carol I, Radu Rosetti a adunat chipuri si intamplari alcatuind o lume care nu vrea sa treaca in uitare. Sub pana sa, stiinta istoricului cercetator al arhivelor se impleteste cum nu se poate mai fericit cu harul de povestitor mostenit de la parinti si bunici. Impreuna cu Amintirile, povestirile sale alcatuiesc opera ultimului mare cronicar moldovean.
NOTA ASUPRA EDITIEI
Povestirile lui Radu Rosetti au fost publicate la Editura"Viata romaneasca" din Iasi sub titlurile Pooesti moldouenesti (1920) si Alte pouesti moldouenesti (1921). Succesul de care s-au bucurat la aparitie a jucat, probabil, un rol important in ceea ce priveste hotararea autorului de a incepe redactarea celor trei volume de Amintiri, aparute in 1923, 1926, respectiv - postum - 1927 (Amintirile au fost reeditate pentru prima oara integral de Editura Humanitas, in 20II si 2012, apoi intr-un singur volum, ilustrat, adnotat si beneficiind de un cuprins analitic detaliat, in 2013). Trebuie spus ca, pana la elogiile unor critici de talia lui E. Lovinescu sau G. Calinescu, naratiunile istorice ale lui Radu Rosetti isi gasesc confirmarea publica prin ecranizare, fapt cu totul exceptional in epoca:"Tigancusa de la ierac" este adaptata cinematografic chiar in 1923, intr-un film de A. Beldiman, astazi pierdut.
In pofida titlurilor sub care au fost publicate cele doua volume, narariunile pe care le cuprind nu sunt fictiuni; ele au un caracter istorico-memorialistic care nu trebuie pus la indoiala. Chiar daca povestitorul schimba numele anumitor personaje, mai ales ale protagonistilor - nume care, de altfel, pot fi restituite de cercetator fara mare dificultate -, faptele, moravurile, institutiile infatisare sunt cat se poate de reale si se coroboreaza cu sursele documentare care privesc epoca. Unele intamplari din povestiri vor fi reluate de altfel, in forma condensata, in paginile Amintirilor. Este vorba despre episoade, intotdeauna relevante pentru starile de lucruri si mentalitatile epocii, care fie au fost reconstituite pe baza documentelor, fie, cel mai adesea, au fost auzite de istoric de la rude si cunostinte din generatia parintilor si a bunicilor - de la care, dupa propriile marturii, a incercat inca din tinerete sa obtina o imagine vie a trecutului nu atat de indepartat.
Din cele douazeci de povestiri cuprinse sub titlurile mai sus mentionate, in volumul de fata au fost reluate douasprezece. Au fost alese acele texte care se suprapun temporal pe continutul Amintirilor, confirrnandu-l sau completandu-l in chip fericit. Au fost lasate deci deoparte povestirile a caror materie tine de secolul al XVII-lea si de prima jumatate a celui de-al XVIII-lea si pentru care autorul s-a folosit exclusiv de izvoare de arhiva. Un alt criteriu de selectie a fost bogatia si relevanta documentara a textelor, interesul lor ca sursa de cunoastere a unei perioade cruciale din istoria noastra: sfarsitul epocii otomanfanariote si inceputul modernizarii.
Textul a fost stabilit pe baza editiilor princeps. Interventiile editoriale s-au limitat la actualizarea grafiei si puncruatiei conform normelor in vigoare. S-au pastrat ca atare toate formele mai vechi sau regionale, precum si formele gramaticale specifice, chiar si acolo unde la autor apar in variatie libera. Intr-o polemica, Radu Rosetti afirma ca el scrie in limba pe care a auzit-o vorbita de parintii sai si de marii intelectuali moldoveni din generatia pasoptista. In portretul emotionant pe care i-l face in paginile Vietii romanesti (nr. 2-31r926, p. 310), Mihail Sadoveanu depune si el marturie:"... Felul lui de a vorbi era al unui vechi si fin boier de la Iesi, graind ca taranii de la mosie, cugetand ca un european, amestecand vorbe si expresii frantuzesti intre proverbe si zicale autohtone. Rostirea caracteristic moldoveneasca voia sa si-o pastreze si-n povestirile lui scrise".
S-a tinut seama de preferintele autorului in privinta scrierii numelor proprii. In notele editorului insa, numele personalitatilor istorice au fost redate in grafia uzuala in literatura istoriografica. Optiunile de grafie ale autorului au fost pastrate si in ceea ce priveste scrierea cu initiala majuscula sau minuscula, cu exceptia numelor de popoare, a lunilor anului sau a zilelor saptamanii. S-au indreptat cateva erori tipografice evidente prezente in editiile princeps. Notele numerotate apartin autorului, iar notele explicative ale editorului au fost marcate cu asteriscuri. Cu exceptia primei povestiri, al carei titlu a fost ales si pentru intreg volumul de fata, ordinea textelor este cea data de cronologia inramplarilor narate - precizata de autor in subtitlu -; acesta a fost, de altfel, si criteriul de ordonare ales de Radu Rosetti la publicarea in volume.
R. G.
PARINTELE ZOSIM (1798)
Parintele Zosim de la manastirea Mosinoaia este una din cele mai vechi amintiri ale copilariei mele. L-am cunoscut dintai cand traiam la Pralea, impreuna cu ursii si cu pralenii gusati. Era atunci, dupa spusele tatei si a bunicii, un mosneag trecut bine de optzeci de ani, dar inca drept si voinic: mai facea cu usurinta cei opt pana la zece chilometri peste munti si peste vai care despart manastirea Mosinoaia de satul Pralea.
Nalt ca un brad, avea o barba alba ca zapada si lunga pana la brau; pletele, albe si ele, ii cadeau pe umere si numai crestetul capului incepea sa se goleasca; ochii albastri erau inca vii si mai avea dinti buni in gura; pielea de pe obraz era uscata ca un pergament, dar mergea cu capul drept si glasul tot puternic ii era.
Il iubeam mult pe parintele Zosim: era om bun, copiii ii erau dragi, stia sa faca multime de jucarii frumoase din sandili si din bucatele de scanduri pe care le lucra numai cu briceagul, fara alta unealta. Mathes, teslarul nostru neamt, om destul de mester si el, spunea ca, daca degetele lui ar fi fost tot atat de indamanatece ca ale parintelui Zosim, de mult n-ar mai trai in Pralea, ci ar avea casa frumoasa la Viena, fabrica mare de jucarii si bani cu ghiotura deoparte. Parintele Zosim un leu in punga n-avea, dar facea fereseei' minunate, feresee care,
1, Fereseu, ferastrau (n. ed.).
asazate pe un jgheab diminutiv, adus din parau, sapat si lucrat de parinte tot cu briceagul cel farmacat, umblau si taiau sandile si microscop ici butuci de brad cu ajutorul unor panze facute de Miron, herarul cel ghebos, alt bun prietin al meu. Si, pe langa feresee, mai facea parintele mori, pive, draste, fara a mai vorbi de cara, carute, trasuri, briste, naticence" si cate altele. Un lucru nu-l intelegeam: de ce nu poate parintele Zosim, atat de mester in toate, sa faca cai si boi care sa umble. Imi facea cai inhamati la trasuri si boi injugati la cara, dar acei boi si acei cai ramaneau nemiscati, pe cand fereseele, morile, pivele si drastele se miscau in chip vioi si faceau treaba.
- Parinte Zosim, ii ziceam eu, de ce nu-mi faci cai si boi care se misca?
- Fiindca nu pot, raspundea parintele cu blandeta.
- Atunci de ce se misca asa de bine fereseile si morile ce
mi le faci?
- Fiindca le misca apa. Nu vezi ca pana nu dam drumul
apei pe jgheab nu se misca nici fereseul, nici moara?
- Dar care este lucrul care face ca calul sau boul sa se miste?
- Viata, si viata o da numai Dumnezeu!
- Si de ce nu rogi pe Dumnezeu sa deie viata cailor si
boilor ce mi-i faci?
- Fiindca Dumnezeu o facut lege ca numai oamenii si dobitoacele ce se nasc cu viata sa se miste, si Dumnezeu nu calca niciodata legile ce le-o facut.
Raspunsurile bunului calugar nu ma multameau, si urmam sa-i pun intrebari peste intrebari, la care nu prea totdeauna stia cum sa raspunda si de obicei scapa de ele propunand sa-mi spuie o poveste, propunere ce avea darul sa puie indata capat tuturor intrebarilor mele. Caci parintele Zosim era un povestitor neintrecut, avand un repertoriu nesfarsit de povesti minunate
'1, Naticeanca/nadisanca/nadasanca, brisca, trasura cu un cal fabricata la Neutitschein (azi, Novy JiCin, in Cehia) (n. ed.).
de tot felul. Povesti despre sfinti ucisi de pagani in chinuri, povesti despre Stefan cel Mare, despre Bogdan Chiorul, despre Petru Rares, despre Movilesti, despre Vasile Lupu, despre pradarile tarii de catra turci si tatari, despre razboaie cu ungurii si les ii, cu cazacii, povesti despre parinti, surori, mirese si frati robiti, pe care fii, miri si chiar viteji neinruditi cu acei nenorociti ii scapau din robie prin sabie, prin mestesug, prin bani; povesti despre prunci dusi de turci departe in tara lor spre a face din ei ieniceri, care prin intelepciune, sange-rece si indrazneala izbuteau sa se-ntoarca acasa, venind pe jos tocmai de la Bagdat si de la Misir", povesti despre siretlicuri de ale grecilor, povesti despre boieri rai si nedrepti, ca si despre boieri buni si drepti, despre vitejii facu te de moldoveni in ostile lui Petru cel Mare, ale Elisavetei si ale Ecaterinei; povesti din vremea rascoalei lui Pasvantoglu, pasa de la Vidin, impotriva sultanului, apoi povesti despre nemti cu coada, despre Prozorovski si despre Camenskii"", despre ispravile volintirilori'i'i', despre prazile lor si ale turcilor in tara, povesti despre chipul cum s-o aruncat in aer viteazul capitan Iordache la Secu si despre cate altele, nenumarate si toate frumoase. Si povestea curgea din gura mosneagului fara intrerupere, lin si limpede, intr-un grai frumos si nemestesugit, ce-l putea intelege orice copil mic. Si adeseori, cand parintele imi spunea vro poveste, se strangeau slugile gramada la usa odaii in care ne aRam si ascultau cu gura cascata.
i, Egipt (n. ed.).
id, Aleksandr Aleksandrovici Prozorovski (1732-18°9), general rus, comandant al armatei de la Dunare in timpul razboiului rus o-turc din 1806-1812. Mihail Fedotovici Kamenski (1738-18°9), general rus; s-a remarcat in timpul razboiului ruso-turc din 1787-1792 (n. ed.).
idd, V olintiri, eteristii care au participat la evenimentele din 1821 pe teritoriile Principatelor. Actul final al confruntarii dintre Eterie si turci la nord de Dunare a fost asediul Manastirii Secu, unde capitanul Iordache Olimpiotul se refugiase cu ultimii 4°0 de luptatori greci. La asaltul decisiv al turcilor, Iordache Olimpiotul s-a aruncat in aer punand foc depozitului de pulbere (n. ed.).
Ceea ce imi placea mai ales in parintele Zosim era faptul ca fusese ostean si, spuneau tata si bunica, ostean deosebit de viteaz.
- Ca Stefan cel Mare? intreb am eu.
- Ca si Stefan cel Mare de viteaz, raspundea tata, numai
ceva mai slab.
- Si o taiet el oare multi turci?
- Foarte multi, raspundea iarasi tata.
- Impreuna cu bunicu? mai intreb am eu.
- Impreuna cu el.
- Are el oare sa ma invete si pe mine sa tai turci?
- De ce nu? mai raspundea tata, cand vei fi mare. Poate
chiar sa te invete a taie si pe altii, mai adaugea el dupa o clipa de gandire.
- Pe cine?
- Pe rusii care ne-au furat Basarabia.
- Si de ce lasatu-ne-am noi sa ni fure Basarabia? Ce-i
Basarabia?
Tata imi lamuri pentru intelesul mintii mele ce era Basarabia si cum ni-o rapise rusii fiindca erau mai tari mult decat noi si ca, indata ce voi fi mare, am s-o ieu inapoi de la ei. Ceea ce ma facea sa alerg la parintele Zosim sa-I rog sa ma invete cat mai curand a taie rusi pentru a scoate Basarabia noastra de la ei.
Trebuie sa lamuresc aici ca bunul meu s-a vazut despoiat de cu mult cea mai mare parte a averii sale prin arbitrarul imparatului Neculai Pavlovici. El daduse o chezasie insamnata pentru un cumnat si, acesta neplatind la timp, fost-au silit bunicul sa plateasca suma garantata. Bunicul facu proces cumnatului si castiga inaintea tuturor instantelor din Rusia, pana si dinaintea senatului de la Peterburg. Insa cumnatul era sambelan al imparatului si obtinu de la acesta ca, dintr-o trasatura de condei, sa strice hotararea senatului si sa restabileasca pe sambelan in stapanirea mosiilor din Basarabia in care posesiune fusese pus bunicul. Este usor de inteles ca dupa un asemenea act de justitie tarista (paguba fiind de peste un milion) Rusia sa se fi bucurat de o presa mai mult proasta in familia mea.
Trebuie sa marturisesc insa ca parintele Zosim era departe de a impartasi ideile tatei si a fratilor lui in privinta rusilor. El refuza categoric sa ma invete vrodata a taie rusi, caci erau crestini pravoslavnici ca si noi si, zicea el, ni facuse totdeauna cel mai mare bine. Nu ma impiedeca sa ieu Basarabia daca imi dadea mana, dar fara de ajutorul si invatatura lui; era insa gata sa-mi impartaseasca tot ce stia in privinta ratezarii capetelor turcesti si chiar despre aceea a scurtarii nemtilor care ne furase Bucovina.
Si, dupa cat asigurau tata si bunica, parintele Zosim fusese mester in aceasta meserie, desi niciodata nu se lauda si nu povestea ispravile lui, ci numai acele ale altora. O singura data povestim-mi-a el o intamplare al carei erou fusese, si aceasta povestire a fost cea de pe urma ce mi-a fost dat s-o aud din gura lui; voi istorisi-o indata.
Am spus ca parintele Zosim nu avea niciodata sfant la dansul. Pricina acestei stari ticaloase a pungii sale era din cele mai simple si din cele mai binecuvantate: dadea saracilor si nenorocitilor pana la cea de pe urma para. Caci el nu era sarac: se nascuse la inceputul celei a opta decada a veacului al optsprezecelea in tinutul Codrului din Basarabia, ca singur fiu al unui mazil instarit, si se numise in lume capitanul Zaharia Vantul, Slujise, inca ca baietan, sub poronca bunului meu intr-o ceata de calareti moldoveni trimeasa de domnul Moldovei, Alexandru Ipsilanti", lui Coburg, cand acesta intra in
, Alexandru Ipsilanti (1725-18°5), domn al Tarii Romanesti (1775- 1782, 1796-1797) si al Moldovei (1786-1788). A luat parte la razboiul ruso-turc din 1787-1792 in calitate de comandant al armatei ottoman tara, spre a servi de calauza ostirii austriace. El se purtase foarte vitejeste in aceasta scurta campanie, in care austriacii numai de lauri nu se acoperira. Dupa aceea intra intr-un polc de dragoni moldoveni in slujba Rusiei, unde o duse pana la rangul de porusnic, apoi iesise din slujba imparateasca pentru a se casatori cu o femeie frumoasa ca ziua si pe care o iubea la nebunie. Nu stiu din ce imprejurari, cand acelasi Ipsilanti, devenit domn al Tarii Romanesti, numi pe bunul meu mebmendar' al taberei turcesti care impresura pe Pasvant-Oglu, pasa rebela a Vidinului, Zaharia Vantul se aRa cu el in tabara turceasca si-i facea servicii bune in escortarea convoiurilor cu proviant. Dupa terminarea acelui razboi care nu puse deloc sfarsit rascoalei lui Pasvant, Zaharia Vantul se intoarse la Codru, unde traia linistit si fericit cu sotia, pe care o iubea in fiecare zi mai mult, si cu doi copii, bucatele rupte din mama lor. Dar tocmai in ziua in care implinea sapte ani de casatorie, sotia si copiii lui, aRandu-se in livada, fiind surprinsi acolo de o furtuna cumplita, se adapostira sub un copac. Ingrijit de fulgerele si de trasnerele ce nu mai conteneau, Zaharia se duse in cautarea lor, dar in clipa in care s-apropia de copac il vazu lovit de o franghie de foc si acei atat de scumpi lui trasniti sub ochii sai. Fu nebun aproape un an de zile; apoi, indata ce-si redobandi mintile, vandu tot ce avea si se calugari la Mosinoaia, unde era igumen un neam al lui.
Omul vesel, indraznet, harnic si iubitor de viata se prefacuse intr-un calugar care traia numai pentru rugaciuni si pentru fapte bune. Averea lui scazuse mult, caci in fiecare an darui a saracilor
de la Dunare, fapt exceptional pentru un domn al Moldovei in epoca fanariota. In razboi a intrat si Sfantul Imperiu, trupele austriece fiind comandate de printul FrederickJosias de Saxa-Coburg. In acest context, Alexandru Ipsilanti a jucat un rol duplicitar, ajutandu-i, se pare, pe austrieci (n. ed.).
1. Insarcinat cu aprovizionarea.
CUPRINSUL
Nota asupra editiei
Parintele Zosim (1798) Darmaneasca (1782)
Haiduc si talhar (1808-18n)
Un suflet marinimos (1821) Lepadarea de lege (1823) Spovadania basbulubasei (1828) Tigancusa de la ietac (1839) Patania cucoanei Ilenutei (1843)
A doua casatorie a vornicului Nicu Mogaldea (1851) Pentru ce Costica Tomsa a ramas burlac (1853) Dramba (1867)
Un vis istoric (1892)
Pagini: 240
An aparitie: 2014
Format: 13x20 cm
Editie ingrijita de: Radu Garmacea
De la ultimii martori ai vremurilor fanariote, ai ocupatiilor si razboaielor rusesti si turcesti, de la oamenii care au trait zorii schimbarilor si ai ideii nationale, de la cei care au facut Unirea Principatelor si ne-au asezat intre natiunile Europei sub domniile lui Cuza si Carol I, Radu Rosetti a adunat chipuri si intamplari alcatuind o lume care nu vrea sa treaca in uitare. Sub pana sa, stiinta istoricului cercetator al arhivelor se impleteste cum nu se poate mai fericit cu harul de povestitor mostenit de la parinti si bunici. Impreuna cu Amintirile, povestirile sale alcatuiesc opera ultimului mare cronicar moldovean.
NOTA ASUPRA EDITIEI
Povestirile lui Radu Rosetti au fost publicate la Editura"Viata romaneasca" din Iasi sub titlurile Pooesti moldouenesti (1920) si Alte pouesti moldouenesti (1921). Succesul de care s-au bucurat la aparitie a jucat, probabil, un rol important in ceea ce priveste hotararea autorului de a incepe redactarea celor trei volume de Amintiri, aparute in 1923, 1926, respectiv - postum - 1927 (Amintirile au fost reeditate pentru prima oara integral de Editura Humanitas, in 20II si 2012, apoi intr-un singur volum, ilustrat, adnotat si beneficiind de un cuprins analitic detaliat, in 2013). Trebuie spus ca, pana la elogiile unor critici de talia lui E. Lovinescu sau G. Calinescu, naratiunile istorice ale lui Radu Rosetti isi gasesc confirmarea publica prin ecranizare, fapt cu totul exceptional in epoca:"Tigancusa de la ierac" este adaptata cinematografic chiar in 1923, intr-un film de A. Beldiman, astazi pierdut.
In pofida titlurilor sub care au fost publicate cele doua volume, narariunile pe care le cuprind nu sunt fictiuni; ele au un caracter istorico-memorialistic care nu trebuie pus la indoiala. Chiar daca povestitorul schimba numele anumitor personaje, mai ales ale protagonistilor - nume care, de altfel, pot fi restituite de cercetator fara mare dificultate -, faptele, moravurile, institutiile infatisare sunt cat se poate de reale si se coroboreaza cu sursele documentare care privesc epoca. Unele intamplari din povestiri vor fi reluate de altfel, in forma condensata, in paginile Amintirilor. Este vorba despre episoade, intotdeauna relevante pentru starile de lucruri si mentalitatile epocii, care fie au fost reconstituite pe baza documentelor, fie, cel mai adesea, au fost auzite de istoric de la rude si cunostinte din generatia parintilor si a bunicilor - de la care, dupa propriile marturii, a incercat inca din tinerete sa obtina o imagine vie a trecutului nu atat de indepartat.
Din cele douazeci de povestiri cuprinse sub titlurile mai sus mentionate, in volumul de fata au fost reluate douasprezece. Au fost alese acele texte care se suprapun temporal pe continutul Amintirilor, confirrnandu-l sau completandu-l in chip fericit. Au fost lasate deci deoparte povestirile a caror materie tine de secolul al XVII-lea si de prima jumatate a celui de-al XVIII-lea si pentru care autorul s-a folosit exclusiv de izvoare de arhiva. Un alt criteriu de selectie a fost bogatia si relevanta documentara a textelor, interesul lor ca sursa de cunoastere a unei perioade cruciale din istoria noastra: sfarsitul epocii otomanfanariote si inceputul modernizarii.
Textul a fost stabilit pe baza editiilor princeps. Interventiile editoriale s-au limitat la actualizarea grafiei si puncruatiei conform normelor in vigoare. S-au pastrat ca atare toate formele mai vechi sau regionale, precum si formele gramaticale specifice, chiar si acolo unde la autor apar in variatie libera. Intr-o polemica, Radu Rosetti afirma ca el scrie in limba pe care a auzit-o vorbita de parintii sai si de marii intelectuali moldoveni din generatia pasoptista. In portretul emotionant pe care i-l face in paginile Vietii romanesti (nr. 2-31r926, p. 310), Mihail Sadoveanu depune si el marturie:"... Felul lui de a vorbi era al unui vechi si fin boier de la Iesi, graind ca taranii de la mosie, cugetand ca un european, amestecand vorbe si expresii frantuzesti intre proverbe si zicale autohtone. Rostirea caracteristic moldoveneasca voia sa si-o pastreze si-n povestirile lui scrise".
S-a tinut seama de preferintele autorului in privinta scrierii numelor proprii. In notele editorului insa, numele personalitatilor istorice au fost redate in grafia uzuala in literatura istoriografica. Optiunile de grafie ale autorului au fost pastrate si in ceea ce priveste scrierea cu initiala majuscula sau minuscula, cu exceptia numelor de popoare, a lunilor anului sau a zilelor saptamanii. S-au indreptat cateva erori tipografice evidente prezente in editiile princeps. Notele numerotate apartin autorului, iar notele explicative ale editorului au fost marcate cu asteriscuri. Cu exceptia primei povestiri, al carei titlu a fost ales si pentru intreg volumul de fata, ordinea textelor este cea data de cronologia inramplarilor narate - precizata de autor in subtitlu -; acesta a fost, de altfel, si criteriul de ordonare ales de Radu Rosetti la publicarea in volume.
R. G.
PARINTELE ZOSIM (1798)
Parintele Zosim de la manastirea Mosinoaia este una din cele mai vechi amintiri ale copilariei mele. L-am cunoscut dintai cand traiam la Pralea, impreuna cu ursii si cu pralenii gusati. Era atunci, dupa spusele tatei si a bunicii, un mosneag trecut bine de optzeci de ani, dar inca drept si voinic: mai facea cu usurinta cei opt pana la zece chilometri peste munti si peste vai care despart manastirea Mosinoaia de satul Pralea.
Nalt ca un brad, avea o barba alba ca zapada si lunga pana la brau; pletele, albe si ele, ii cadeau pe umere si numai crestetul capului incepea sa se goleasca; ochii albastri erau inca vii si mai avea dinti buni in gura; pielea de pe obraz era uscata ca un pergament, dar mergea cu capul drept si glasul tot puternic ii era.
Il iubeam mult pe parintele Zosim: era om bun, copiii ii erau dragi, stia sa faca multime de jucarii frumoase din sandili si din bucatele de scanduri pe care le lucra numai cu briceagul, fara alta unealta. Mathes, teslarul nostru neamt, om destul de mester si el, spunea ca, daca degetele lui ar fi fost tot atat de indamanatece ca ale parintelui Zosim, de mult n-ar mai trai in Pralea, ci ar avea casa frumoasa la Viena, fabrica mare de jucarii si bani cu ghiotura deoparte. Parintele Zosim un leu in punga n-avea, dar facea fereseei' minunate, feresee care,
1, Fereseu, ferastrau (n. ed.).
asazate pe un jgheab diminutiv, adus din parau, sapat si lucrat de parinte tot cu briceagul cel farmacat, umblau si taiau sandile si microscop ici butuci de brad cu ajutorul unor panze facute de Miron, herarul cel ghebos, alt bun prietin al meu. Si, pe langa feresee, mai facea parintele mori, pive, draste, fara a mai vorbi de cara, carute, trasuri, briste, naticence" si cate altele. Un lucru nu-l intelegeam: de ce nu poate parintele Zosim, atat de mester in toate, sa faca cai si boi care sa umble. Imi facea cai inhamati la trasuri si boi injugati la cara, dar acei boi si acei cai ramaneau nemiscati, pe cand fereseele, morile, pivele si drastele se miscau in chip vioi si faceau treaba.
- Parinte Zosim, ii ziceam eu, de ce nu-mi faci cai si boi care se misca?
- Fiindca nu pot, raspundea parintele cu blandeta.
- Atunci de ce se misca asa de bine fereseile si morile ce
mi le faci?
- Fiindca le misca apa. Nu vezi ca pana nu dam drumul
apei pe jgheab nu se misca nici fereseul, nici moara?
- Dar care este lucrul care face ca calul sau boul sa se miste?
- Viata, si viata o da numai Dumnezeu!
- Si de ce nu rogi pe Dumnezeu sa deie viata cailor si
boilor ce mi-i faci?
- Fiindca Dumnezeu o facut lege ca numai oamenii si dobitoacele ce se nasc cu viata sa se miste, si Dumnezeu nu calca niciodata legile ce le-o facut.
Raspunsurile bunului calugar nu ma multameau, si urmam sa-i pun intrebari peste intrebari, la care nu prea totdeauna stia cum sa raspunda si de obicei scapa de ele propunand sa-mi spuie o poveste, propunere ce avea darul sa puie indata capat tuturor intrebarilor mele. Caci parintele Zosim era un povestitor neintrecut, avand un repertoriu nesfarsit de povesti minunate
'1, Naticeanca/nadisanca/nadasanca, brisca, trasura cu un cal fabricata la Neutitschein (azi, Novy JiCin, in Cehia) (n. ed.).
de tot felul. Povesti despre sfinti ucisi de pagani in chinuri, povesti despre Stefan cel Mare, despre Bogdan Chiorul, despre Petru Rares, despre Movilesti, despre Vasile Lupu, despre pradarile tarii de catra turci si tatari, despre razboaie cu ungurii si les ii, cu cazacii, povesti despre parinti, surori, mirese si frati robiti, pe care fii, miri si chiar viteji neinruditi cu acei nenorociti ii scapau din robie prin sabie, prin mestesug, prin bani; povesti despre prunci dusi de turci departe in tara lor spre a face din ei ieniceri, care prin intelepciune, sange-rece si indrazneala izbuteau sa se-ntoarca acasa, venind pe jos tocmai de la Bagdat si de la Misir", povesti despre siretlicuri de ale grecilor, povesti despre boieri rai si nedrepti, ca si despre boieri buni si drepti, despre vitejii facu te de moldoveni in ostile lui Petru cel Mare, ale Elisavetei si ale Ecaterinei; povesti din vremea rascoalei lui Pasvantoglu, pasa de la Vidin, impotriva sultanului, apoi povesti despre nemti cu coada, despre Prozorovski si despre Camenskii"", despre ispravile volintirilori'i'i', despre prazile lor si ale turcilor in tara, povesti despre chipul cum s-o aruncat in aer viteazul capitan Iordache la Secu si despre cate altele, nenumarate si toate frumoase. Si povestea curgea din gura mosneagului fara intrerupere, lin si limpede, intr-un grai frumos si nemestesugit, ce-l putea intelege orice copil mic. Si adeseori, cand parintele imi spunea vro poveste, se strangeau slugile gramada la usa odaii in care ne aRam si ascultau cu gura cascata.
i, Egipt (n. ed.).
id, Aleksandr Aleksandrovici Prozorovski (1732-18°9), general rus, comandant al armatei de la Dunare in timpul razboiului rus o-turc din 1806-1812. Mihail Fedotovici Kamenski (1738-18°9), general rus; s-a remarcat in timpul razboiului ruso-turc din 1787-1792 (n. ed.).
idd, V olintiri, eteristii care au participat la evenimentele din 1821 pe teritoriile Principatelor. Actul final al confruntarii dintre Eterie si turci la nord de Dunare a fost asediul Manastirii Secu, unde capitanul Iordache Olimpiotul se refugiase cu ultimii 4°0 de luptatori greci. La asaltul decisiv al turcilor, Iordache Olimpiotul s-a aruncat in aer punand foc depozitului de pulbere (n. ed.).
Ceea ce imi placea mai ales in parintele Zosim era faptul ca fusese ostean si, spuneau tata si bunica, ostean deosebit de viteaz.
- Ca Stefan cel Mare? intreb am eu.
- Ca si Stefan cel Mare de viteaz, raspundea tata, numai
ceva mai slab.
- Si o taiet el oare multi turci?
- Foarte multi, raspundea iarasi tata.
- Impreuna cu bunicu? mai intreb am eu.
- Impreuna cu el.
- Are el oare sa ma invete si pe mine sa tai turci?
- De ce nu? mai raspundea tata, cand vei fi mare. Poate
chiar sa te invete a taie si pe altii, mai adaugea el dupa o clipa de gandire.
- Pe cine?
- Pe rusii care ne-au furat Basarabia.
- Si de ce lasatu-ne-am noi sa ni fure Basarabia? Ce-i
Basarabia?
Tata imi lamuri pentru intelesul mintii mele ce era Basarabia si cum ni-o rapise rusii fiindca erau mai tari mult decat noi si ca, indata ce voi fi mare, am s-o ieu inapoi de la ei. Ceea ce ma facea sa alerg la parintele Zosim sa-I rog sa ma invete cat mai curand a taie rusi pentru a scoate Basarabia noastra de la ei.
Trebuie sa lamuresc aici ca bunul meu s-a vazut despoiat de cu mult cea mai mare parte a averii sale prin arbitrarul imparatului Neculai Pavlovici. El daduse o chezasie insamnata pentru un cumnat si, acesta neplatind la timp, fost-au silit bunicul sa plateasca suma garantata. Bunicul facu proces cumnatului si castiga inaintea tuturor instantelor din Rusia, pana si dinaintea senatului de la Peterburg. Insa cumnatul era sambelan al imparatului si obtinu de la acesta ca, dintr-o trasatura de condei, sa strice hotararea senatului si sa restabileasca pe sambelan in stapanirea mosiilor din Basarabia in care posesiune fusese pus bunicul. Este usor de inteles ca dupa un asemenea act de justitie tarista (paguba fiind de peste un milion) Rusia sa se fi bucurat de o presa mai mult proasta in familia mea.
Trebuie sa marturisesc insa ca parintele Zosim era departe de a impartasi ideile tatei si a fratilor lui in privinta rusilor. El refuza categoric sa ma invete vrodata a taie rusi, caci erau crestini pravoslavnici ca si noi si, zicea el, ni facuse totdeauna cel mai mare bine. Nu ma impiedeca sa ieu Basarabia daca imi dadea mana, dar fara de ajutorul si invatatura lui; era insa gata sa-mi impartaseasca tot ce stia in privinta ratezarii capetelor turcesti si chiar despre aceea a scurtarii nemtilor care ne furase Bucovina.
Si, dupa cat asigurau tata si bunica, parintele Zosim fusese mester in aceasta meserie, desi niciodata nu se lauda si nu povestea ispravile lui, ci numai acele ale altora. O singura data povestim-mi-a el o intamplare al carei erou fusese, si aceasta povestire a fost cea de pe urma ce mi-a fost dat s-o aud din gura lui; voi istorisi-o indata.
Am spus ca parintele Zosim nu avea niciodata sfant la dansul. Pricina acestei stari ticaloase a pungii sale era din cele mai simple si din cele mai binecuvantate: dadea saracilor si nenorocitilor pana la cea de pe urma para. Caci el nu era sarac: se nascuse la inceputul celei a opta decada a veacului al optsprezecelea in tinutul Codrului din Basarabia, ca singur fiu al unui mazil instarit, si se numise in lume capitanul Zaharia Vantul, Slujise, inca ca baietan, sub poronca bunului meu intr-o ceata de calareti moldoveni trimeasa de domnul Moldovei, Alexandru Ipsilanti", lui Coburg, cand acesta intra in
, Alexandru Ipsilanti (1725-18°5), domn al Tarii Romanesti (1775- 1782, 1796-1797) si al Moldovei (1786-1788). A luat parte la razboiul ruso-turc din 1787-1792 in calitate de comandant al armatei ottoman tara, spre a servi de calauza ostirii austriace. El se purtase foarte vitejeste in aceasta scurta campanie, in care austriacii numai de lauri nu se acoperira. Dupa aceea intra intr-un polc de dragoni moldoveni in slujba Rusiei, unde o duse pana la rangul de porusnic, apoi iesise din slujba imparateasca pentru a se casatori cu o femeie frumoasa ca ziua si pe care o iubea la nebunie. Nu stiu din ce imprejurari, cand acelasi Ipsilanti, devenit domn al Tarii Romanesti, numi pe bunul meu mebmendar' al taberei turcesti care impresura pe Pasvant-Oglu, pasa rebela a Vidinului, Zaharia Vantul se aRa cu el in tabara turceasca si-i facea servicii bune in escortarea convoiurilor cu proviant. Dupa terminarea acelui razboi care nu puse deloc sfarsit rascoalei lui Pasvant, Zaharia Vantul se intoarse la Codru, unde traia linistit si fericit cu sotia, pe care o iubea in fiecare zi mai mult, si cu doi copii, bucatele rupte din mama lor. Dar tocmai in ziua in care implinea sapte ani de casatorie, sotia si copiii lui, aRandu-se in livada, fiind surprinsi acolo de o furtuna cumplita, se adapostira sub un copac. Ingrijit de fulgerele si de trasnerele ce nu mai conteneau, Zaharia se duse in cautarea lor, dar in clipa in care s-apropia de copac il vazu lovit de o franghie de foc si acei atat de scumpi lui trasniti sub ochii sai. Fu nebun aproape un an de zile; apoi, indata ce-si redobandi mintile, vandu tot ce avea si se calugari la Mosinoaia, unde era igumen un neam al lui.
Omul vesel, indraznet, harnic si iubitor de viata se prefacuse intr-un calugar care traia numai pentru rugaciuni si pentru fapte bune. Averea lui scazuse mult, caci in fiecare an darui a saracilor
de la Dunare, fapt exceptional pentru un domn al Moldovei in epoca fanariota. In razboi a intrat si Sfantul Imperiu, trupele austriece fiind comandate de printul FrederickJosias de Saxa-Coburg. In acest context, Alexandru Ipsilanti a jucat un rol duplicitar, ajutandu-i, se pare, pe austrieci (n. ed.).
1. Insarcinat cu aprovizionarea.
CUPRINSUL
Nota asupra editiei
Parintele Zosim (1798) Darmaneasca (1782)
Haiduc si talhar (1808-18n)
Un suflet marinimos (1821) Lepadarea de lege (1823) Spovadania basbulubasei (1828) Tigancusa de la ietac (1839) Patania cucoanei Ilenutei (1843)
A doua casatorie a vornicului Nicu Mogaldea (1851) Pentru ce Costica Tomsa a ramas burlac (1853) Dramba (1867)
Un vis istoric (1892)
Pagini: 240
An aparitie: 2014
Format: 13x20 cm
Editie ingrijita de: Radu Garmacea
Transport in Bucuresti
-Edituri
-Top 10
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 33,75 leiPRP: 45,00 lei
- 74,25 leiPRP: 99,00 lei
- 56,25 leiPRP: 75,00 lei
OPINIA CITITORILOR