Pe drumuri de munte. Amintiri dintr-o calatorie

Spre manastiri

Orice calatorie, afara de cea pe jos, e dupa mine o calatorie pe picioare straine; a avea la indemana cupeaua unui tren, roatele unei trasuri sau picioarele unui cal inseamna a merge sezand si a vedea numai ceea ce ti se da, nu insa si tot ce ai voi. Iata pentru ce eu si tanarul meu tovaras de calatorie ne hotararam a merge pe jos peste munti si in ragaz, de la Piatra pan' la Dorna, lasand la o parte drumul mare.

In ziua de sase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum asezate in o boccea de forma unei raniti soldatesti, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se incrucisau pe pieptul nostru: la soldul stang cate un revolver, in dreapta cate un baston sanatos, si la picioare opinci de piele rosie, legate cu sferi negre de lana de capra, care ne infasurau in spirala pulpa pana la genunchi peste un coltun negru de lana vrastat cu ros. O palarie neagra si mare putea, la nevoie, sa ma apere si de ploaie si de soare. Tovarasul meu, in loc de palarie, avea pe cap un chipiu de uniforma, iar drept strai mai gros de lana era imbracat cu o vengherca1 de doc alb.

In revarsatul zorilor plecaram.

Deocamdata trebuia sa mergem la Almas. Fiind insa mai dinainte hotarat intre noi de a ne feri de drumul mare, nu cunosteam o poteca sau un drum mai scurt pentru tinta noastra. Ajunsesem la bariera. Nici un suflet de om nu era inca destept; numai cativa caini, prea harnici poate, isi faceau datoria batand la noi, sau - mai bine zis - la neobisnuita noastra imbracaminte de drum.

Oricum insa, eu gaseam de vina pe tovarasul meu, care avuse ciudata idee de a marita straiele de sublocotenent cu opincile, bastonul si bocceaua din spate; si ma sileam a-l face sa priceapa ca numai pentru dansul faceau cainii atata galagie. Apucaram la stanga pe prundul Cuejdiului inspre Darmanesti, fara sa stim daca am apucat bine sau rau. Norocul insa tine cu drumetul: la cativa pasi, pe prispa unei case albe, gospodarul si gospodina dormeau sub o plapuma, lipiti unul de altul pentru a putea sa infrunte, dupa socotinta mea, racoarea diminetii; caci, desi in iulie, dimineata din ziua de sase era totusi destul de rece; ei dormeau dusi si se leganau poate in visuri fericite; noi insa, si mai cu seama eu, fara respect pentru toate aceste nimicuri si fara nici o ceremonie, ma apropiai de dansii, ridicai cu batul plapuma de pe nasul gospodarului, care dormea la margine, il impinsei putin, il trezii si, fara a-i da buna dimineata cel putin, il intrebai scurt despre drumul la Almas. Foarte rar se intampla cuiva sa vada o figura mai elocventa decat acea a omului meu; un psiholog ar fi scris volume intregi, eu insa cred de ajuns a spune ca e - psihologiceste vorbind - de mare interes infatisarea unei figuri ce trece de la adanca liniste a unui somn fara de grija la izbitoarea intiparire a unei surprinderi. Ceea ce s-a petrecut atunci in sufletul lui a fost, desigur, mai iute decat fulgerul; destul ca, cu niste ochi de doua ori mai mari decat cei ce poate-i avea de obicei, cu o fata lunga si speriata si neputandu-se lamuri de unde si cum rasarisem noi asa ca din pamant, se uita la noi, masurandu-ne cu privirea-i zapacita, de sus pana jos si indesandu-se tot mai tare spre perete, ca si cum ar fi voit sa scape de o vedenie suparatoare. Biata femeie, stramtorata astfel si buimaca de somn, incepu a se intoarce sub ogheal2 si a ingaima vorbe neintelese, care nu puteau fi decat niste puternice protestari conjugale... Pentru a sfarsi mai iute cu toate acestea, il intrebai inca o data pe gospodar despre drumul la Almas.




Anul aparitiei: 2012
Format: 13x20
Nr. pagini: 277

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review