Pe urmele mele in doua lumi: Romania - SUA. Volumul II. Romanul unei vieti - Cronica unei epoci

Mai am ceva de adaugat. Cand aveam trei ani, in strada Vasile Lascar, din Bucuresti, m-a piscat curiozitatea sa vad ce este dincolo de usa interzisa a camerei mele. Deschizand usa si impiedicandu-ma, am trezit-o pe mama din somn. Suparata ca am trecut pe unde nu aveam voie, ea m-a luat de mana, m-a pus la colt intre dulap si perete si a spus:„Vei sta aici cinci minute ca pedeapsa. Sa nu mai faci asta!“ Dulapul era dintr-un lemn de culoare portocaliu-deschis cu nervuri mai inchise care mi-au ramas bine intiparite in minte…Aflandu-ma in Bucuresti, m-am dus s-o vad pe Sanda Popescu casatorita Stoicovici, zisa Pepéca (familia mamei sale fiind fina familiei Mirica, din partea mamei mele). Ea locuieste pe strada Armeneasca, de cand eram amandoua copile… Tot stand de vorba, a vrut sa-mi arate cum isi aranjase casa. Cand am intrat in dormitor, am ramas incremenita. Dulapul din dormitorul mamei era acolo! Sanda incepuse sa-mi explice ca Mancy i-l lasase cadou, fiind prea mare si greu de dus la Craiova…, iar eu, atrasa de dulap, nu auzeam nimic, am mers spre latura lui lipita de perete si m-am lasat in genunchi la inaltimea celor trei ani ce-i aveam atunci, sa revad lemnul portocaliu cu nervurile sale, atat de bine intiparite in minte…In acel moment tot ce a fost si am trait de-a lungul intregii mele vieti s-a spulberat intr-o clipa, de parca atunci eram pedepsita. Eram in alta lume, in care o asteptam pe Mancy sa-mi dea mana sa ma scoata de la colt…


Amintirile nu te iarta! Ele m-au facut sa astern pe hartie aceste doua volume.

New York, 6 noiembrie 2013

Mai am ceva de adaugat. Cand aveam trei ani, in strada Vasile Lascar, din Bucuresti, m-a piscat curiozitatea sa vad ce este dincolo de usa interzisa a camerei mele. Deschizand usa si impiedicandu-ma, am trezit-o pe mama din somn. Suparata ca am trecut pe unde nu aveam voie, ea m-a luat de mana, m-a pus la colt intre dulap si perete si a spus:„Vei sta aici cinci minute ca pedeapsa. Sa nu mai faci asta!“ Dulapul era dintr-un lemn de culoare portocaliu-deschis cu nervuri mai inchise care mi-au ramas bine intiparite in minte…

Aflandu-ma in Bucuresti, m-am dus s-o vad pe Sanda Popescu casatorita Stoicovici, zisa Pepéca (familia mamei sale fiind fina familiei Mirica, din partea mamei mele). Ea locuieste pe strada Armeneasca, de cand eram amandoua copile… Tot stand de vorba, a vrut sa-mi arate cum isi aranjase casa. Cand am intrat in dormitor, am ramas incremenita. Dulapul din dormitorul mamei era acolo! Sanda incepuse sa-mi explice ca Mancy i-l lasase cadou, fiind prea mare si greu de dus la Craiova…, iar eu, atrasa de dulap, nu auzeam nimic, am mers spre latura lui lipita de perete si m-am lasat in genunchi la inaltimea celor trei ani ce-i aveam atunci, sa revad lemnul portocaliu cu nervurile sale, atat de bine intiparite in minte…


In acel moment tot ce a fost si am trait de-a lungul intregii mele vieti s-a spulberat intr-o clipa, de parca atunci eram pedepsita. Eram in alta lume, in care o asteptam pe Mancy sa-mi dea mana sa ma scoata de la colt…

Amintirile nu te iarta! Ele m-au facut sa astern pe hartie aceste doua volume.

New York, 6 noiembrie 2013

    

Simona M. Vrabies

Nr. de pagini: 592
Anul aparitiei: 2014