Responsabili pentru toate

DESCRIERE

Am auzit odata de la un profesor fizico-matematician ceva care mi s-a parut de necrezut. Adica faptul ca bataile din aripi ale unui fluture in India pot, datorita unor legi si parametrii fizici, sa provoace un cutremur in America! Sustinea, de asemenea, ca joculetul pe care il face un pui cu aripile lui in zapada, sus pe un munte, poate sa provoace o avalansa. Sa fie creat, astfel, un bulgare mic de zapada, cat un bob de naut, iar acesta, rostogolindu-se, sa devina o avalansa, care sa provoace distrugeri enorme.

 

Nu sunt specialist, pentru a adeveri, sa fiu de acord sau sa resping aceste idei ale profesorului. Totusi, oricat de improbabile par aceste ipoteze, ele exprima un adevar pe care il constientizam putin: ca binele sau raul, virtutea sau pacatul nostru nu ne priveste numai pe noi, ci are dimensiuni comunitare, mondiale, pozitive ori negative. Ele influenteaza intreaga lume, direct sau indirect. Cu alte cuvinte, suntem responsabili pentru tot ce se intampla in lume.

 

Din pacate, acest adevar nu numai ca il ignoram, dar nici macar nu vrem sa il auzim. De aceea si credem si sustinem cu patos, de multe ori, ca pentru toate relele care se intampla in noi sau in jurul nostru, dar si in lumea intreaga, sunt de vina numai altii sau chiar insusi Dumnezeu.

 

De exemplu, este foamete intr-un loc al planetei? E de vina Dumnezeu! Are loc un razboi intre doua state. E de vina capitalul, interesele economice etc. Izbucneste un scandal politic sau bisericesc? Sunt de vina puterile intunericului, fiara (666), ereticii, antigrecii. Trebuie sa infruntam niste probleme familiale sau personale? Nu suntem noi de vina! E de vina sistemul, statul sau cineva care ne dusmaneste si ne-a facut...vraji! Astfel ne justificam sinele propriu, aruncam greutatea pe altii si nu luam asupra noastra nici o responsabilitate. Aceasta, insa, are consecinte tragice nu numai pentru noi, dar si pentru mediul nostru apropiat, pentru societatea noastra, pentru lumea intreaga.

 

Ne-am gandit sa punem in circulatie acest text de mici dimensiuni, cu nadejdea ca unii dintre cititori vor vedea lucrurile din alt punct de vedere si isi vor pune problema in mod adanc. In alcatuirea textului am preferat sa ne miscam printre evenimentele istorice sau printre intamplarile obisnuite ale vietii de zi cu zi, evitand analizele teoretice greu de inteles.

 

CUPRINS

 

Cuvant inainte

 

1. Cine este raspunzator pentru rau?

 

2. Suntem responsabili pentru toate

 

3. Influenta binelui si a raului

 

4. Proportii nebanuite

 

5. Responsabilitatea familiei

 

6. Forme de adresare

 

7. Impreuna-raspunzatori

 

8. Biserica: organismul cel mai complex

 

9. Iubirea

 

10. Pocainta

 

11. In loc de incheiere

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review

Titluri de același autor

Created in 0.1221 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.