Sadhana - Calea desavarsirii

 Nu limita un copil la cele invatate de tine, fiindca el s-a nascut in alte vremuri. Copiii ies afara din stralucirea solemna a templului si stau in tarana; Dumnezeu ii priveste jucandu-se si uita de preot. Cel care este prea ocupat sa faca bine nu gaseste timp sa fie bun. Traim in lume doar cand o iubim. Iubirea este singura realitate si nu este doar un sentiment. Este adevarul suprem, ce se afla in inima creatiei.  Nu poti trece marea doar stand si uitandu-te la apa. Apa dintr-un vas straluceste; apa marii este intunecata. Adevarul mic are cuvinte care sunt clare; marele adevar are o liniste mareata.  Parul carunt este semn de intelepciune doar daca-ti tii limba. Vorbeste si va fi doar par, ca la cei tineri.  Credinta este pasarea care simte lumina cand zorile sunt inca intuneric. Moartea nu inseamna stingerea luminii; e doar punerea deoparte a lampii, fiindca s-au ivit zorile.


Cuprins:
RELATIA INDIVIDULUI CU UNIVERSUL
CONSTIINTA SUFLETULUI
CHESTIUNEA RAULUI
CHESTIUNEA SINELUI
DESAVARSIREA IN IUBIRE
DESAVARSIREA IN FAPTA
DESAVARSIREA IN FRUMUSETE
DESAVARSIREA IN INFINIT



Fragmente :

Civilizatia Greciei antice a crescut intre zidurile cetatii. De fapt, toate civilizatiile moderne isi au leaganele lor de caramizi si mortar. Aceste ziduri isi lasa amprenta profund in mintile oamenilor. Ele stabilesc in conceptia noastra mentala un principiu de tip„divide et impera”, care statorniceste in noi obiceiul de a ne pune la adapost toate cele dobandite prin ascunderea si separarea lor de ceilalti. Despartim natiune de natiune, cunoastere de cunoastere, om si natura. Ori asta creste In noi o puternica neincredere fata de tot ceea ce este dincolo de barierele pe care noi le-am ridicat si toate celelalte lucruri trebuie sa se straduiasca din greu pentru a patrunde in sfera noastra de recunoastere. Atunci cand primii navalitori arieni au aparut in India, aceasta era un teritoriu vast de paduri, iar nou venitii au profitat repede de ele. Acele paduri i-au pus la adapost de caldura coplesitoare a soarelui si de distrugerile furtunilor tropicale, le-au dat pasuni pentru vite, lemn pentru focul jertfelor si pentru a-si construi colibe. Si diferitele elanuri ariene, in frunte cu capeteniile lor patriarhale, s-au statornicit in zone impadurite diferite, care aveau avantajul aparte ca le ofereau adapost natural, mancare si apa din belsug.
Astfel, in India, civilizatia noastra a luat nastere in paduri si de la originea si mediul ei si-a insusit un caracter deosebit. A fost inconjurata de imensa viata a naturii, a fost hranita si imbracata de aceasta si a pastrat cea mai stransa si constanta relatie cu aspectele ei schimbatoare. Prin coborarea standardelor existentei, s-ar putea crede ca o asemenea viata tinde sa aiba efectul de a atenua ratiunea umana si de a micsora imboldurile catre progres. Dar constatam ca, in stravechea Indie, conditiile vietii din padure n-au infrant spiritul omului si nu au slabit cursul energiilor lui, ci doar le-a conferit un anumit sens. Fiind In contact permanent cu cresterea vie a naturii, mintea lui era libera de dorinta de a-si extinde dominatia prin ridicarea de ziduri inconjuratoare in jurul celor dobandite. Nazuinta lui nu era de a agonisi, ci de a intelege, de a-si extinde gradul de constiinta crescand deopotriva cu mediul lui si In interiorul acestuia, EI a simtit ca adevarul este atotcuprinzator, ca in cadrul existentei nu exista o izolare absoluta si ca singura cale de a dobandi adevarul presupune intrepatrunderea fiintei noastre cu toate lucrurile. Obtinerea acestei armonii marete intre spiritul omului si spiritul lumii a fost nazuinta inteleptilor care salasluiau in padurile stravechii Indii. Dupa aceea, au urmat vremuri in care acele paduri primare au lasat loc pentru campurile cultivate si orasele bogate s-au raspandit pretutindeni. S-au pus bazele unor regate puternice, care au intrat in contact cu toate marile puteri ale lumii. Dar, chiar si in acest apogeu al prosperitatii ei materiale, inima Indiei a privit mereu inapoi cu adorare spre idealul de inceput al implinirii de sine dobandite prin stradanie si spre demnitatea vietii simple a pustniciei padurii si si-a extras cea mai buna inspiratie din intelepciunea salasluita acolo. Occidentul pare sa fie mandru la gandul ca subjuga natura; de parca traim intr-o lume ostila in care trebuie sa ne luam la tranta cu totul pentru a iesi dintr-o ordine a lucrurilor rauvoitoare si straina. Acest punct de vedere este rodul obisnuintei si al formarii mintii intre zidurile orasului. Pentru ca in viata de oras omul isi directioneaza firesc lumina concentrata a viziunii lui mentale asupra vietii si a faptelor lui, iar acest fapt creeaza o disociere artificiala intre el si Natura in sanul careia se afla.
In India insa, punctul de vedere era altul; el includea lumea si omul intr-un singur adevar maret. India punea accentul pe armonia care exista intre individ si univers. Ea simtea ca n-am putea avea nicio comunicare cu cele ce ne inconjoara, daca ele ne-ar fi complet straine. Omul are a se plange impotriva naturii pentru faptul ca este nevoit sa-si procure cea mai mare parte a celor necesare prin propriile lui eforturi. Da, dar eforturile lui nu sunt zadarnice; el culege zilnic foloase, iar acest lucru demonstreaza ca exista o legatura rationala intre el si natura, fiindca nu ne putem insusi nimic afara de faptul ca acel lucru se afla cu adevarat in legatura cu noi.
Un drum poate fi privit din doua puncte de vedere diferite. Unii dintre noi il privesc ca fiind ceea ce ne desparte de obiectul dorintei noastre; caz in care consideram fiecare pas al calatoriei noastre ca pe ceva obtinut anevoie, in ciuda obstacolului. Ceilalti il privim ca fiind calea ce ne conduce la destinatie; vazut astfel, drumul devine parte a obiectivului nostru. Este deja inceputul izbanzii noastre si, parcurgandu-l, nu putem decat castiga ceea ce ni se ofera prin intermediul lui. Cel din urma este punctul de vedere al Indiei In privinta naturii. Pentru ea, marele adevar este ca suntem In armonie cu natura, ca omul poate gandi fiindca gandurile lui sunt in armonie cu lucrurile, ca el poate folosi fortele naturii in slujba lui doar pentru ca puterea lui este in armonie cu puterea a ceea ce este universal si ca, pe termen lung, obiectivul lui nu poate niciodata intra In contradictie cu obiectivul pentru care lucreaza natura. In Occident, senzatia dominanta este ca natura apartine exclusiv lucrurilor neinsufletite si animalelor si ca acolo unde incepe firea umana exista o ruptura brusca, inexplicabila. Potrivit acestei impresii, tot ceea ce este mai jos pe scara fiintelor e pur si simplu natural, in vreme ce tot ce poarta marca perfectiunii, intelectuale sau morale, tine de firea omeneasca. Este ca si cum ai imparti mugurul si floarea In doua categorii distincte si le-ai pune farmecul pe seama a doua principii diferite si contradictorii in schimb, gandirea indiana recunoaste fara vreo ezitare rudenia omului cu natura, legatura lui nestirbita cu totul.
Pentru India, unitatea fundamentala a creatiei n-a fost doar o simpla speculatie filosofica; dimpotriva, dobandirea acestei marete armonii In simtire si fapta a constituit dintotdeauna obiectivul ei. Prin mediere si slujire divina, Insotite de o ordonare a vietii, ea si-a cultivat starea de constiinta intr-un asemenea mod, Incat pentru ea totul avea o semnificatie spirituala. Pentru ea, pamantul, apa si lumina, fructele si florile nu erau doar niste biete mijloace fizice destinate folosintei si care mai apoi sa fie lasate deoparte. Ele ii erau necesare pentru atingerea idealului ei de perfectiune, la fel cum fiecare nota este utila pentru integritatea unei simfonii. In mod intuitiv, India a simtit ca realitatea esentiala pentru aceasta lume are o semnificatie vitala pentru noi; trebuie sa o traim pe deplin si sa stabilim o relatie constienta cu ea, nu doar manati de curiozitatea stiintifica sau de lacomia dupa avantajele materiale, ci sa o implinim in spiritul afectiunii, cu un sentiment imens de bucurie si pace.
Intr-o privinta, omul de stiinta stie ca lumea nu este doar ceea ce se prezinta simturilor noastre; el stie ca pamantul si apa sunt in realitate doar jocul fortelor care ni se prezinta drept pamant si apa– cum anume?– abia daca putem deslusi partial. Tot astfel, omul care are ochii spirituali deschisi stie ca adevarul suprem despre pamant si apa se afla in modul in care intelegem cum functioneaza vointa eterna in timp si ia forma din fortele pe care le percepem sub acestor aspecte. Aceasta nu este o simpla cunoastere, asa cum este stiinta, ci o percepere a sufletului de catre suflet. Ea nu ne conduce spre putere, asa cum face informatia provenita din stiinta, ci ne ofera bucurie, care este rezultatul uniunii dintre lucrurile inrudite. Omul a carei familiarizare cu lumea nu-l conduce mai profund decat stiinta nu va intelege niciodata ce anume gaseste omul cu viziune spirituala in aceste aspecte naturale. Apa nu numai ca ii curata madularele, ci ii purifica si inima, pentru ca ii misca sufletul. Pamantul nu numai ca ii sprijina trupul, ci ii bucura si mintea, pentru ca atingerea lui este mai mult decat un contact fizic– este o prezenta vie. Atunci cand un om nu-si da seama de inrudirea lui cu lumea, el traieste intr-o carcera ai carei pereti ii sunt straini. Atunci cand intalneste spiritul etern in toate lucrurile, el se elibereaza, pentru ca atunci descopera semnificatia completa a lumii In care s-a nascut; atunci se regaseste In adevarul perfect si se stabileste armonia lui cu totul. In India, oamenii sunt indemnati sa fie pe deplin constienti de faptul ca se afla in cea mai apropiata relatie cu lucrurile din jurul lor, trupeste si sufleteste, si ca trebuie sa salute soarele din zori, apa curgatoare si pamantul roditor ca pe niste manifestari ale aceluiasi adevar viu care ii tine in imbratisarea lui. De aceea, textul meditatiei noastre zilnice este Gayatrr, o mantra care este considerata o sinteza a tuturor Vedelor. Cu ajutorul ei Incercam sa ne dam seama de unitatea esentiala dintre lume si sufletul constient al omului si Invatam sa percepem unitatea tinuta laolalta de unicul Spirit Etern, a carui putere creeaza pamantul, cerul si stelele si care, In acelasi timp, ne lumineaza mintile cu lumina cunostintei care se misca si exista in continuitate neintrerupta cu lumea exterioara. Nu este adevarat ca India a Incercat sa ignore diferentele de valoare dintre diferitele lucruri, pentru ca ea stie ca asa ceva ar face viata imposibila. Simtul superioritatii omului pe scara creatiei nu i-a scapat din vedere. Doar ca ea are o idee proprie referitoare la in ce anume consta cu adevarat superioritatea lui: nu este vorba de puterea de a avea, ci de puterea unitatii. De aceea, India si-a stabilit locurile ei de pelerinaj oriunde In natura unde se gasea ceva special ca grandoare sau frumusete, astfel incat mintea ei sa poata iesi din lumea nevoilor inguste si sa-si gaseasca locul in infinit. Acesta a fost motivul pentru care, in India, un Intreg popor care era candva mancator de carne a renuntat la hrana de origine animala: pentru a cultiva sentimentul de afectiune universala pentru viata– un eveniment unic in istoria omenirii.

Nr. de pagini: 112
Anul aparitiei: 2014