Scrie-mi!

Florin, un postas coplesit de comoditate, in pragul varstei de treizeci de ani, inca locuieste cu mama sa si are o relatie blazata si terna cu o fosta colega de scoala. Dupa unele incercari literare nereusite, a renuntat la visul de a scrie, devenind dependent de jocurile video in care petrece si cate zece ore pe zi. Intr-o buna zi, viata i se intersecteaza cu cea a Albertinei. Frumoasa, culta, dezinvolta si spontana, tanara ajunge sa-l fascineze. Cu atat mai mult cu cat simte ca in interiorul ei sunt niveluri si cotloane care lui ii raman inaccesibile. Iesit brusc din lumea virtual violenta, dar confortabila, a jocurilor online, Florin porneste intr-o adevarata aventura sentimentala, sinuoasa, marcata de sincope, de hiatusuri, de plecari si de reveniri, cu speranta ca va intelege cat mai mult din Albertina si, indeosebi, din el insusi. Ii renaste si se amplifica impulsul de a crea literatura avand convingerea oarba ca fata este cea care il inspira. Albertina, insa, se dovedeste a fi mai mult decat atat, ridicandu-se deasupra statutului de personaj si de muza nabadaioasa.

„Revenit pe pamant, cu ochii la nivelul pietei, o vad. Cu o alura boema si nonsalanta, bereta rosie, bluza mulata cu dungi marinaresti asortata perfect cu o esarfa rosie de pionier la baza gatului delicat, fusta clos neagra terminata in pliuri largi deasupra genunchilor, prinsa de mijlocul subtire cu o curea ingusta rosie, incaltaminte lejera fara toc, pare coborata de pe un iaht Riva din filmele cu James Bond sau Brigitte Bardot. Trece cu stil, agale, aproape ca pluteste relaxata, afisand o doza ideala de feminitate si delicatete, transformand piata darapanata in Bulevardul Champs-Elysee. Ii mai lipseste doar o bagheta de paine in mana pentru a fi tabloul parizian complet. Se opreste in fata terasei, scoate telefonul si face panorama intregii piete. Ridica aparatul, il fixeaza pe Mercur, cu doua degete lungi si subtiri face zoom pe zeitate si o fotografiaza. Nu stiu exact din ce cauza, dar mainile in general si degetele in particular exercita asupra mea o atractie oarba, aproape de obsesie. Unii ii spun fetis. Astfel, observ ca are unghiile albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Se asaza pe o bordura, pare un pic ametita si confuza, isi scoate un carnetel verde cu spirala, din acelea cu hartie rezistenta la orice vreme, All Weather Memo Book, in care poti scrie si pe ploaie, si noteaza ceva cu un stilou old fashion cu penita lunga. Probabil acesta este autorul petelor de cerneala de pe degete, pentru ca la un moment dat scoate un servetel si il sterge.”

„Este nelinistita, se uita des la ceas si primprejur de parca asteapta sa intre cineva. E schimbata. Unde este Albertina, cea care se amuza de tot ce povesteam, Albertina, cea care imi continua frazele si gasea cuvintelor intelesuri hazlii? Incerc sa vorbesc despre noi, dar cuvintele mele nu au niciun ecou. Ba mai mult, cand incerc sa o iau de mana, si o retrage brusc, imi multumeste pentru ceai si da sa se ridice. Asa ca revin la mai-nimicuri, adica la carti. Le detest in acest moment. Nu vreau sa meditez la povestile altora, vreau sa discutam povestea noastra. A fost scurta, dar totusi a fost o poveste… povestea noastra. Cu toate riscurile, ma supun ridicolului, insistand sa revina in bratele mele. Drept raspuns, o suna disperata pe colega. E prinsa in trafic, spre norocul meu. Apoi butoneaza telefonul, mimand preocuparea, lucru pe care nu-l facea de obicei atunci cand eram impreuna. — Albertina, poti sa te uiti un pic la mine?”

OPINIA CITITORILOR