Singuri în satul global

Candva, la inceputul anilor 2000, Acad. Mircea Martin a lansat un numar tematic al revistei Euresis, dedicat globalizarii. Am avut onoarea de a fi invitata sa contribui cu un material; tot pe atunci, profesorul folosise undeva, intr-un articol din presa culturala, sau chiar in invitatia adresata multor autori, sintagma „singur/i in satul global”. Privind inapoi onest, nu as putea spune daca formula era chiar aceasta, dar in orice caz, atingea tema singuratatii in satul global, aducand in atentia celor ce ar fi participat la numarul respectiv, dar si a potentialilor cititori, paradoxul lumii noastre, care traieste cumva in iluzia unei comunitati tangibile pe cale electronica, deci si reala. Pentru ca pe atunci ma aflam exact in mijlocul vortexului global, cel putin simbolic, anume la New York, asa cum am continuat sa ma aflu multi ani dupa aceea, am inceput sa privesc mai atent in jurul meu si sa incerc sa aleg, din bibliografia care se multiplica asemanator conexiunilor internet, in fiecare zi. Stiam ca nu voi scrie un text despre globalizare ca fenomen general, caci este bine sa intelegem, cu toata iluzia pauliana care spune ca „tuturor toate m-am facut”, ca avem limite. Odata ce am inceput sa citesc „clasicii” domeniului, am realizat ca orasul, oamenii, culorile, contrastele sociale, revoltele mocnite (pe atunci), victimizarea, spaimele colective sunt cele mai bune exemplificari ale cartilor; nu numai in carti, ci mai ales in sunetele, uneori armonice, alteori cacofonice, ale metropolei, in gesturile oamenilor, in cultura populara, in contrastul dintre stralucirea si ceremonialul vechiului New York si pauperitatea, uneori „jucata”, a lumii academice, ori a tinerilor, acolo se afla tot ceea ce noi ne puteam doar imagina din traducerile vechi ale textelor lui McLuhan; desigur, nici cei care locuiau permanent in acest vortex, ori pe continentul nord-american, decretat oarecum prin consens tacit o noua lume globala, nu vedeau, poate, mai bine, decat noi. Oriunde ne-am afla, intr-o tara reala, sau imaginara, jocul dintre inauntru si afara ne face sa ramanem cu dezamagiri, ori, dimpotriva cu mari orgolii nombriliste.

Am inceput, spre 2006-2007, cred, un eseu despre un personaj pe care l-am gasit pe atunci iconic pentru metropola metafora/schema mentala si pe care cititorii il vor regasi in primul capitol. Citind, scriind, mergand prin lumea despre care citeam, aveam senzatia unui nesfarsit ospat de imagini, gusturi, obiecte, idei, teorii si ideologii care pareau sa aiba un termen de garantie extrem de scurt, astfel ca trebuia consumate, inghitite, „prelucrate” cat mai rapid.

De aceea, cititorii vor gasi atat o poveste a metropolei, cu chipuri, intamplari, episoade aparent prea obisnuite pentru o reflectie cu pretentii teoretice, asa cum vor gasi si povesti despre alte locuri din SUA, unele vazute de autoare, altele citite; ceva din ele exista peste tot in lumea noastra interconectata care se oglindeste, declarat, ori nu, in alteritatea ei de peste ocean.

Vor gasi si incercarea de a reflecta asupra unor teorii ale lumii noastre, asa cum le-am putut intelege; desigur, le adresez invitatia de a privi critic interpretarile mele.

Autoarea

OPINIA CITITORILOR