Spatiul variantelor. Transurfingul realitatii. Cum sa ne dezvoltam intuitia si sa ne alegem soarta - Editia a II-a

PRP: 25,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 21,25 lei
Diferență: 3,75 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2012
Ediția: 2
Pagini: 256

DESCRIERE

Cum sa ne trezim, cum sa facem sa nu mai fim manipulati, cum sa ne dezvoltam intuitia, cum sa ne alegem destinul, iata numai cateva din subiectele prezentate in cartile acestei serii, carti ce au schimbat destine. Speram sa va fie de folos. Dar mai bine il lasam pe autor sa va prezinte prima carte a seriei.

„In aceasta carte se discuta despre lucruri stranii si neobisnuite. Sunt atat de socante, incat nu le puteti crede. Nici nu e nevoie sa le credeti. Aici sunt prezentate metode cu ajutorul carora puteti sa verificati totul dumneavoastra insiva si veti vedea cum conceptia avuta odinioara se naruie. Transurfingul este o tehnica viguroasa, capabila sa va dea putere pentru a realiza imposibilul din punctul de vedere al uzantei existente si anume, sa va croiti soarta asa cum doriti.

Transurfingul nu este o metoda noua de autoperfectionare, ci este un nou mod de a gandi si a actiona pentru a obtine ceea ce dorim. Nu sa obtinem prin stradanii, ci sa primim. Nu sa ne schimbam, ci sa ne intoarcem catre noi insine.

Cu totii facem in viata multe greseli, iar apoi ne gandim ce bine ar fi daca am putea sa intoarcem trecutul si sa corectam totul. Eu nu va promit „un bilet dus-intors in copilarie”, dar greselile le putem corecta, ceea ce va fi similar cu intoarcerea in trecut. Altfel spus: „Inainte, in trecut”. Sensul acestor cuvinte va va li clar spre sfarsitul cartii. N-ati auzit niciodata si n-ati citit nicaieri ce vreau eu sa va spun. De aceea pregatiti-va pentru ceva inedit, pe cat de uimitor, pe atat de placut!”


Fragmente


In viata se petrece acelasi lucru si de aceea in constiinta noastra s-a impamantenit ideea ca totul vine si pleaca.
Intr-adevar, tot ce este inscris in campul informational, a fost acolo dintotdeauna si va ramane pentru totdeauna. Liniile vietii exista precum peliculele de film. Ce a trecut, nu a disparut, ci a ramas. Ce va fi in clipa urmatoare, deja este. Momentul actual de viata este realizarea materiala a spatiului variantelor in acest segment al liniei vietii. S-ar putea ca multi sa-si exprime nedumerirea prin intrebari de genul: "Cum e posibil ca o multime infinita de variante ale destinului meu sa existe stationar? Cine si de ce are nevoie de asa ceva? Dumnezeu? Legile naturii? De ce?" Incercati atunci sa va imaginati un punct in planul coordonatelor. inca din scoala ne-a fost prezentat acest model: un punct in plan poate avea orice coordonate x si y. Remarcati - orice - de la minus infinit pana la plus infinit. De ce oare nimanui nu-i trece prin minte sa intrebe: "de ce punctul poate avea orice coordonate?" Iar acum imagina-ti-va ca punctul care se misca pe linia functiei se minuneaza: "Cum e posibil ca drumul pe care l-am parcurs sa fi existat dintotdeauna si sa existe mereu? Cum e posibil ca drumul pe care urmeaza sa-l parcurg sa fi fost deja prefigurat?" Dumneavoastra insa priviti de sus traseul punctului si de aceea nu vi se pare nimic deosebit. Spatiul variantelor constituie un sablon care determina modul in care trebuie sa se manifeste realizarea materiala. Imaginati-va o padure intunecata pe care o strabate un individ cu un felinar in mana; felinarul lumineaza in jurul acestuia un spatiu nu prea mare. Realizarea se manifesta ca o pata de lumina. Intreaga padure cuprinsa de intuneric reprezinta spatiul variantelor, iar locul luminat de felinar constituie realizarea variantelor in portiunea respectiva. Ce mentine flacara? Ce anume face sa se "aprinda", adica ce materializeaza varianta sablonului?
Pentru a raspunde la aceasta intrebare va trebui sa alegem inca un punct de plecare. In momentul de fata nu mai exista dubii in legatura cu faptul ca gandurile sunt materiale. Realitatea ni se dezvaluie sub doua forme: pe de o parte, existenta determina constiinta, dar pe de alta parte, exista si confirmari incontestabile ale opusului celor afirmate. Gandurile nu numai ca motiveaza actiunile omului, ci si exercita o actiune directa asupra realitatii inconjuratoare. De exemplu, asteptarile noastre rele, de regula se adeveresc. Desigur, se poate riposta ca nu este vorba despre materializarea gandurilor, ci despre presentimentul unor neplaceri viitoare. Intr-adevar, in fenomenele paranormale sunt multe lucruri neclare, care nu au o singura interpretare. Dar acest lucru nu inseamna ca aceasta forma de manifestare a realitatii poate fi ignorata. Exista o sumedenie de fapte care confirma influenta directa a gandurilor asupra realitatii inconjuratoare.
Intr-un fel sau altul, constiinta omului ii formeaza soarta. In aceasta carte este vorba tocmai despre modul in care se petrec aceste lucruri. Ca punct de plecare vom lua urmatoarea afirmatie: emisia de energie mentala materializeaza o varianta potentiala. Suntem indreptatiti sa afirmam acest lucru deoarece realitatea se manifesta si in acea forma in care constiinta determina realitatea. Confirmarea o reprezinta nu numai faptele din viata de toate zilele ci si experimentele din fizica cuantica. in principiu, pentru noi...


''va transferati pe acele linii ale vietii care corespund eneriei gandurilor dumneavoastra.
Cand sunteti in raporturi bune cu dumneavoastra insiva si cu lumea inconjuratoare aduceti emisii armonioase in aceasta lume. Creati in jurul dumneavoastra o zona de vibratii armonioase in care lucrurile se aranjeaza fericit. Structurarea pozitiva ne poarta totdeauna spre reusita si creativitate.
Negativismul, dimpotriva, este totdeauna distructiv si orientat spre distrugere. De exemplu, exista o categorie de oameni care cauta probleme si nu rezolvarea lor. Ei sunt totdeauna dispusi sa discute cu insufletire despre dificultati si sa gaseasca noi si noi piedici. Unor astfel de oameni le este greu sa propuna o solutie reala pentru ca de la bun inceput sunt orientati nu spre gasirea de solutii, ci spre gasirea unor complicatii. Structura lor, tendinta de a cauta probleme ii face sa aiba probleme, chiar prea multe. Situatia nu se schimba. Tendinta de a gasi si critica partile negative da roadele corespunzatoare: rau pana peste poate, iar folos de niciun fel. Priviti imprejur si in mod cert veti gasi astfel de oameni si in anturajul dumneavoastra. Ei nu sunt nici buni si nici rai. Pur si simplu sunt bine prinsi in carligul pendulilor distructivi.
Majoritatea oamenilor se opun cu vehementa oricarui eveniment nedorit. De regula, un eveniment nedorit este acela care nu se incadreaza in planurile noastre, in scenariul nostru. Si invers, consideram ca este o reusita, un succes tot ceea ce corespunde asteptarilor noastre. Se intampla ca cineva sa intarzie la aeroport si sa piarda avionul si se supara rau ca l-a pierdut, dar avionul respectiv se...''


''A cobori inca nu inseamna sa luptam cu sentimentele noastre si sa incercam sa le inabusim. Emotiile si trairile excedentare sunt efectele importantei. Trebuie inlaturata cauza - atitudinea noastra. Sfatul ar putea fi urmatorul: de a avea o atitudine filozofica fata de viata - atat cat suntem capabili sa o facem - desi suntem satui pana in gat de acest indemn. Trebuie mai intai sa constientizam ca importanta nu ne aduce nimic bun in afara de probleme si apoi sa o diminuam cu buna stiinta.
Diminuarea importantei exterioare nu are nimic comun cu a o neglija si a o subaprecia. Dimpotriva, neglijarea este importanta cu semn invers. Trebuie sa ne raportam la viata mai simplu. Nici sa nu o depreciem, dar nici sa o vedem doar in roz. Deosebirea consta numai in semnul pus: plus sau minus. Sa ne gandim mai putin la cum sunt oamenii - buni sau rai. Sa acceptam lumea in manifestarea ei obisnuita.
Diminuarea importantei interioare nu are nimic comun cu umilinta si subestimarea. A te cai pentru greselile si pacatele proprii este acelasi lucru cu a te grozavi cu meritele si realizarile tale. Diferenta este doar de semn: plus sau minus. Cainta dumneavoastra poate sa fie necesara numai pendulilor, care doresc sa va controleze. Accepta-ti-va asa cum sunteti. Permiteti-va luxul de a fi dumneavoastra insiva. Nu va exagerati si nici nu va minimalizati calitatile si defectele. Doriti-va linistea interioara: nu sunteti nici important dar nici o nulitate nu sunteti.
Daca situatia dumneavoastra depinde foarte mult de o anumita imprejurare, eveniment, gasiti o varianta de rezerva. Ca sa mergeti linistit pe barna, va trebuie o asigurare. Puneti-va doar intrebarea: ce anume poate sa serveasca drept asigurare? Retineti ca este inutil sa luptati cu fortele de echilibrare. Frica si emotia nu pot fi reprimate. Trebuie doar sa diminuam importanta. Si acest lucru il poate face doar asigurarea sau o varianta de rezerva. Nu mizati niciodata totul pe o carte, oricat de sigura ar fi ea!
Singurul lucru care nu creeaza potential excedentar este simtul umorului, capacitatea de a te amuza de propria persoana si de a te amuza de altii fara rautate, pentru a nu-i jigni. E suficient doar acest lucru si el va va ajuta sa nu deveniti un manechin lipsit de simtire. Umorul inseamna chiar negarea importantei, caricaturizarea ei.
in rezolvarea problemelor, e necesar sa respectam o regula de aur. inainte de a ne apuca sa rezolvam o problema, este necesar sa-i diminuam importanta. Atunci fortele de echilibrare nu ne vor mai stanjeni si problema se va rezolva usor si simplu.
Pentru a diminua importanta, pentru inceput, este necesar sa ne amintim si sa ne dam seama ca: situatia problematica este un efect al importantei. Atata vreme cat nu va veti explica faptul ca orice problema inseamna dare de importanta si va veti lasa prins de ea pana peste cap, va veti abandona in intregime vointei pendulului. Opriti-va, scuturati-va de halucinatie si amintiti-va ce inseamna importanta! Dupa aceea, schimbati-va in mod intentionat atitudinea fata de obiectul ei. Nu e greu. Stiti doar ca importanta nu face decat sa strice. Dificultatea principala consta in a-ti aminti la timp ca te balacesti in importanta interioara sau exterioara. Pentru asta va e necesar Supraveghetorul - observatorul dumneavoastra interior - care sa...''


''In mecanismele activitatii constientului si subconsti-entului sunt multe neclaritati si contradictii. Nu ne vom ocupa de aceste probleme, ci vom analiza numai unele aspecte. Ca sa nu ne incurcam in terminologie si semantica, pentru simplitate, vom denumi tot ceea ce are legatura cu constientul - ratiune, iar cu subconstientul - suflet. Daca ratiunea ar intelege tot ceea ce vrea sa-i spuna sufletul, omenirea ar avea acces liber la campul informational. Este greu de imaginat ce inaltimi ar atinge civilizatia noastra in acest caz. Dar ratiunea nu numai ca nu poate sa asculte, dar nici nu doreste. Atentia individului este in permanenta ocupata fie cu obiectele lumii exterioare, fie cu meditatia si cu trairile interioare. Monologul interior nu conteneste aproape niciodata si se afla sub controlul ratiunii. Iar acesta nu aude semnalele slabe ale sufletului si in mod autoritar si le impune pe ale sale. Cand ratiunea "gandeste", ea opereaza cu categorii prin care a definit insusirile obiectelor vizibile din sectoarele realizate. Cu alte cuvinte, ea gandeste cu ajutorul unor reprezentari conventionale: simboluri, cuvinte, notiuni, scheme, reguli si asa mai departe. Ea incearca sa aseze orice informatie pe raftuletul respectiv.
Tot ce exista in lumea inconjuratoare primeste o reprezentare: cerul e albastru, apa e uda, pasarile zboara, tigrii sunt periculosi, iarna este frig si asa mai departe.
Daca informatiile venite dintr-un sector nerealizat nu au reprezentari firesti, logice, ratiunea le percepe ca pe un fel de cunostinte neclare. Daca reuseste sa le adauge si alte noi caracteristici apare o descoperire.
In principiu, este foarte dificil sa gasesti reprezentari...''


''fenomenele care au avut loc imediat dupa ce am trecut pe o alta linie a vietii. Si asta pentru ca liniile se deosebesc calitativ una de alta. Aceste deosebiri pot avea caractere diferite care uneori nu se pot explica: senzatia ca ceva nu e in regula. Cand are loc o trecere, simtim intuitiv acest lucru si, uneori, remarcam anumite schimbari evidente sub forma de semne. Noi remarcam parca cu coada ochiului sau presupunem ca in curs a aparut ceva nou. Semnele servesc drept indicatoare, ele ne spun: ceva s-a schimbat, ceva se petrece.
Un fenomen care se petrece pe linia in curs a vietii, de regula, nu ne pune in garda. El are aceeasi calitate ca si celelalte fenomene de pe aceasta linie. Desi, daca omul ignora tot ceea ce se petrece in jurul sau, el nu va observa nici semnele evidente. Trecerea pe o linie substantial diferita se face de obicei in etape, prin linii intermediare. Semnele de pe aceste linii pot aparea ca avertismente cu grade diferite de gravitate. Se intampla uneori ca individul sa ignore primul avertisment. Trecerea continua, urmeaza al doilea avertisment, apoi al treilea si daca el nu se opreste, se va intampla ce trebuie sa se intample pe linia finala.
Cum s-a mai spus, este foarte complicat sa interpretezi intr-un singur fel semnele. Nu exista nici certitudinea ca fenomenul care a atras atentia asupra sa ar fi un semn. Putem doar sa luam la cunostinta faptul ca lumea vrea sa-ti comunice ceva. Pe noi ne intereseaza, inainte de toate, prundisurile si pragurile care se apropie. Uneori iti doresti ca cel putin sa ti se sugereze ce urmeaza sa se intample. In majoritatea cazurilor, intrebarea se poate formula astfel ca sa rezulte un raspuns bipolar, da sau nu. De exemplu: va iesi ceva sau nu, o sa reusesc sau nu, voi putea sau nu, e bine sau rau, e periculos sau nu si asa mai departe. Interpretarea semnului trebuie sa se limiteze doar la a sugera o versiune de raspuns de tip "pozitiv" sau "negativ". Sa nu ne asteptam la o precizie mai mare.
Semnul poarta in sine o aluzie la calitatea schimbarii viitoare. Daca semnul se asociaza cu senzatii neplacute, insufla temere, neincredere, uluire, neliniste, disconfort, inseamna ca el semnalizeaza o intorsatura negativa a evenimentelor. Daca senzatiile sunt echivoce, atunci nu are rost sa interpretezi semnul pentru ca aprecierea nu va fi certa. In orice caz, nu are sens sa va nelinistiti prea tare si sa dati prea mare importanta. Dar, daca i-ati dat atentie, nu trebuie nici sa-l ignorati. S-ar putea ca el sa semnalizeze un avertisment ca trebuie sa fiti atent sau sa va schimbati comportamentul, sau sa va opriti la timp, sau sa alegeti alta cale.
Semnele pot avea cele mai diferite forme. Trebuie doar sa faceti diferenta - ce insemnatate au: pozitiva sau negativa. De exemplu, ma grabesc si imi blocheaza drumul o batrana care merge greu si nu pot sa o ocolesc. Ce trebuie sa semnifice acest semn? Mai mult ca sigur ca o sa intarzii. Sau autobuzul meu, care de obicei merge fara sa se grabeasca, azi, nu stiu de ce, zboara ca vantul. Probabil, am intins coarda undeva si trebuie sa fiu mai atent. Sau ceea ce am planuit nu merge, apar tot felul de obstacole, treaba scartaie. Poate ca eu am ales un drum care duce intr-o fundatura si n-am de ce sa merg intr-acolo.
Calitatea cea mai importanta a semnelor consta in aceea ca ele sunt capabile sa va trezeasca din timp la...''



Cuprins

Cuvant inainte... 5

Capitolul I
Modelul variantelor
In acest capitol se face o introducere teoretica in Transurfing. Baza conceptuala a Transurfingului este modelul variantelor - o viziune in principiu noua asupra constructiei lumii noastre. Omul nu stie ca poate nu doar sa obtina prin stradanii, ci chiar sa capete lucrul dorit. Cum e posibil asa ceva?
Murmurul stelelor diminetii
Ghicitoarea Supraveghetorului
Rezumat

Capitolul II
Pendulii
Grupuri de oameni care au gandurile orientate in aceeasi directie, formeaza o structura energo-informationala si ii vom numi penduli. Aceste structuri incep sa se dezvolte independent si sa-i subordoneze pe oameni legilor lor. Oamenii nu realizeaza faptul ca fara voia lor actioneaza in interesul pendulilor. Cum sa ne trezim din aceasta halucinatie tenebroasa?
Pendulii distructivi
Lupta pendulilor
Sforile marionetelor
Primiti ceea ce nu doriti
Defectarea pendulului
Stingerea pendulului
Rezolvari simple ale unor probleme complicate
Stare suspendata
Rezumat

Capitolul III
Valul succesului
Metafora "pasarea albastra" si "roata succesului" au o baza materiala. Se stie ca succesul si insuccesul urmeaza unul dupa altul intocmai ca niste benzi albe si negre. Cum pot fi excluse benzile negre din propria viata?
Antipodul pendulului
Bumerangul
Translatia
Ritualurile magice
Rezumat

Capitolul IV
Echilibrul
Oamenii isi creeaza singuri probleme si piedici, iar apoi isi consuma energia pentru a le depasi. Contrar punctului de vedere unanim acceptat, Transurfingul ne arata ca adevaratele cauze ale problemelor sa afla intr-un cu totul alt plan. Cum sa excludem problemele din viata noastra?
Potentiale excedentare
Nemultumirea si judecarea
Relatiile de dependenta
Idealizarea si supraaprecierea
Dispret si vanitate
Superioritatea si inferioritatea
Dorinta de a avea si a nu avea
Sentimentul de vinovatie
Banii
Perfectiunea
Importanta
De la lupta la echilibru
Rezumat

Capitolul V
Transferul indus
De ce fiecare generatie matura considera ca inainte viata era mai buna? Cate generatii au trecut deja de la inceputurile istoriei omenirii! Si fiecare generatie este convinsa ca lumea nu este mai buna. Rezulta oare ca lumea are tendinta sa se degradeze? Daca ar fi asa, atunci omenirii i-ar fi fost suficiente cateva zeci de generatii pentru ca totul sa se duca naibii. Ce se intampla totusi?
Succesiunea generatiilor
Sorbul pendulului
Catastrofa
Razboiul
Somajul
Epidemia
Panica
Rezumat

Capitolul VI
Cursul variantelor
De unde provin presentimentele, intuitia, prezicerile, descoperirile si capodoperele? Ratiunea umana este cea care le creeaza? Cursul variantelor este un dar fastuos pentru ratiune, dar omul nu banuieste acest lucru. Dar ce sunt "semnele" si de ce apar?
Campul informational
Cunoasterea venita de nicaieri
Solicitantul, Napastuitul si Luptatorul
Cum sa mergi prin viata
Reperele calauzitoare
A da cale libera situatiei
Rezumat



Nr. de pagini: 256
Anul aparitiei: 2012

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review
Created in 0.0997 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.