Strategia si tactica de a ne fura singuri caciula (Mihail Mihailide)

In noul sau volum de publicistica, STRATEGIA SI TACTICA DE A NE FURA SINGURI CACIULA, Editura„Viata Medicala Romaneasca“, dr. Mihail Mihailide surprinde prin altoiul unui ciot din limbajul de lemn pe o vorba veche romaneasca. Din primele pagini aflam ca„Strategia si tactica“ este anume aleasa spre a aminti de unele dintre metehnele din anii de pana in 1989, inca„de actualitate“.„A ne fura singuri caciula“ este o expresie pe care nu o intalnim in vreo alta limba si, folosita in titlu, are efectul unui dus rece. Cum vine asta? Cine este faptasul si cine pagubitul? Cum intrebarile ar putea continua, aproape ca deslusim cum de s-a facut ca absurdul sa rasara pe plaiurile mioritice. Cautand raspuns, o zare de intelegere am intalnit-o la un vechi intelept si ar insemna„a-ti pagubi agoniseala cu castigul“. Dr. Mihail Mihailide si-l asociaza pe Constantin Radulescu-Motru care, in„Psihologia poporului roman“, vorbeste de„neperseverenta“ poporului roman inteleasa de unii autori si ca o forma de adamism.  (...)
Scrie filosoful:„Unde profesiunile se ocupa fara selectie, avem neperseverenta la lucru“. Exact asta demonstreaza dr. Mihail Mihailide de-a lungul a aproape trei sute de pagini in care sunt cuprinse articolele aparute in Viata medicala intre anii 2000 si 2009, cu supratitluri semnificative–„In media res“,„La timpul prezent“,„Prepeleacul cu jurnale“ si„33 de cvadrati de apropouri si reflectii“. Se cuvine sa remarcam ca autorul, inzestrat cu un deosebit simt al masurii, al echilibrului si al nuantei, este departe de a fi obsedat doar de jumatatea goala a paharului, cum se intampla in marea parte a publicisticii romanesti. Spirit constructiv, el prefigureaza jumatatea plina, aratand licari de lumina in intunericul ce pare ca ne inconjura ca un blestem. As remarca aici, cu deosebire, cronicile aparute sub genericul„Cartea confratilor“, din care am retinut, cu nostalgie, pe aceea dedicata lui Victor Sahleanu, un gand de frumoasa aducere aminte a celui care a fost un distins antropolog, om cu vasta cultura si preocupari artistice. Trebuie sa amintesc si intampinarea la cartea„Pe prispa cerului“ a lui Iftimie Nesfantu, un confrate de redactie, intitulata„Dezvaluirile unui reporter special“, cu„texte captivante, sapientiale“, presarate pe calea de la reportaj la arta. Si, fireste, exemple se mai pot da.
    Cum tematica abordata este ampla si variata, am aseza-o sub semnul bine cunoscutului dicton„Sunt om si nimic din ce este omenesc nu-mi este strain“, transpus in unitatea dintre medic, scriitor si publicist. De la medic, pastreaza aplecarea atenta spre examinarea obiectiva, un fel de examen anatomopatologic al vremii noastre. Cu scriitorul ne intalnim in stilul de o eleganta unditoare, colorat discret cu un umor subtil ce aminteste definitia umorului romanesc ca„forma elevata de manifestare a disperarii“. Publicistul scormoneste cu abilitate, uneori cu aplomb, prin ungherele realitatii, sesizeaza problemele acute si ingrijoratoarele tendinte de cronicizare din tranzitia romaneasca parca mereu de la o criza spre alta. Toate sunt dibaci rasfirate intr-un generos orizont de cultura cu aplecare spre filosofie si, cateodata, spre poezie. Cele mai multe dintre articole au ca tema sanatatea– de la problemele de sistem la cele curente de stiinta, deontologie medicala sau cele cotidiene. O serie de articole trateaza temele privind educatia, invatamantul in general si cel de specialitate. Nu sunt trecute cu vederea, nu avea cum, aspecte ale vietii noastre culturale, aparitiile editoriale si nici suferintele limbii romane. Daca cele mai multe dintre articole invita la reflectie si la o discutie serioasa, altele sunt consemnari aproape telegrafice din diferite ziare si reviste, ca si cum comentariile nu-si mai au rostul, selectia si aranjarea in pagina fiind in sine comentariu. Autorul intervine printre randuri, mizand pe o complicitate benefica cu cititorul. In esenta, se desprinde un indemn grav la responsabilitate pentru tot ceea ce gandim, scriem si faptuim.
    Cineva s-ar putea intreba: Qui prodest? Articolele au aparut, s-au citit la vremea respectiva, insa ordonarea lor intr-un volum face sa intelegem mai bine un mod de gandire, o atitudine si invita la o cordiala comunicare. Ne incredinta Eclesiastul ca:„Pentru orice lucru este o clipa prielnica si vreme pentru orice indeletnicire de sub cer. Vreme este sa te nasti si vreme sa mori… vreme este sa ranesti si vreme sa tamaduiesti; vreme este sa darami si vreme sa zidesti… vreme este sa iubesti si vreme este sa urasti… Toate le-a facut Dumnezeu frumoase si la timpul lor. El a pus in inima lor vesnicia, dar fara ca omul sa poata intelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la inceput pana la sfarsit“. Intorcand ochii de la zadarnicia despre care vorbea inteleptul si pentru care se ruga psalmistul, intuim un rost. E adevarat, traim un timp al urii (se promoveaza chiar un„discurs al urii“), al disolutiei, al deconstructiei, insa, cu siguranta va veni si o vreme prielnica constructiei in care vor fi recuperate toate franturile risipite in vremurile de restriste. Intre ele si gandurile pe care autorul le daruieste intr-un act de comuniune intelectuala. Si, daca e adevarat ca este fericit cel ce face ceva folositor pentru semeni, atunci dr. Mihail Mihailide poate fi considerat fericit prin ceea ce impartaseste cu elevatie si noblete sufleteasca semenilor. E mult, e putin? Cititorul este cel care va decide.


Anul aparitiei: 2010
Nr. pagini: 288

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review