Tehnici narative in opera lui M.Sadoveanu. Metode moderne de predare in gimnaziu

Mihail Sadoveanu a parcurs peste o jumatate de veac de evolutie literara, cu optiuni pe formule narative diferite, moderne. Opera sa, impresionanta nu numai prin numarul mare de volume publicate, este aceea a unui rapsod cu o capacitate de evocare epopeica rar intalnita. A debutat masiv cu trei volume de povestiri (Povestiri, Dureri inabusite, Crasma lui Mos Precu) si un roman (Soimii), in 1904. Pana la izbucnirea primului razboi mondial, fecunditatea debutului a ramas constanta: in fiecare an au aparut, sub semnatura prozatorului, cel putin un volum de povestiri, pe langa alte scrieri, printre care traduceri, note si impresii. Intre diferitele tendinte literare si diversele formule narative moderne ce s-au manifestat in proza interbelica, Sadoveanu a ramas egal cu sine insusi, monumental prin viziune si originalitate, in spiritul traditiei si specificitatii noastre nationale. Intre legenda si spirit baladesc, evocarea sadoveniana strabate intreaga noastra istorie sociala si nationala, eroica sau zbuciumata de lupta pentru apararea fiintei nationale sau de conflictele dintre razesi si boierii ce au imputinat mosia taranului, saracindu-i pe oameni. Viata ca text, in formularea lui Nicolae Manolescu, sugereaza cel mai bine atitudinea sadoveniana fata de naratiune, inteleasa ca vizand un text nesfarsit, pe baza unei imaginatii care pretinde mereu apelul la re-povestire (istorisire), si care capata astfel functia de eliberare a imaginarului, toate povestirile (istorisirile) stand intr-o rama mai mult sau mai putin pronuntata. Din considerente metodologice, problematica romanului sadovenian nu ne intereseaza in aceasta abordare, decat in contextul in care identificam structuri specifice istorisirii in interiorul textului, aspect, de altminteri, specific pentru ceea ce numim sadovenizare. Putem chiar vorbi, in acest sens, de o atitudine a scriitorului fata de text, care presupune o permanenta intoarcere la procedeul istorisirii. Sadoveanu scrie ca si cum ar vrea sa transforme discursul narativ intr-o istorisire continua, incadrata (frecvent, dar nu obligatoriu) de o rama specifica. lar acest aspect se datoreaza faptului ca el a fost mereu constient de elaborarea Modelului, pe care il vom intalni in marile carti, dar care va fi prefigurat si in majoritatea celorlalte texte. Acesta este si motivul pentru care el s-a intors frecvent asupra scrierilor sale, prefacandu-le si astfel imbunatatindu-si modelul, particularitate sesizata de Monica Spiridon: Semnalam anterior ca Sadoveanu a fost realmente torturat de daimonul prefacerii de texte, si ca o parte din operele sale se prezinta sub haina textului care interpreteaza alt text, nu neaparat literar. Nicolae Manolescu a demonstrat, intr-o carte fundamentala, ca, in desfasurarea ei cronologica, literatura lui Sadoveanu ilustreaza o migratiune lenta din prezent si din lume spre universul imaginar al cartii."1 Se observa, mai departe, o persistenta a textului sadovenian de a se oglindi narcisiac (in sens gidian), adica de a se confrunta cu o paradigma, cu o imagine in oglinda. E un mecanism rafinat, afirma Monica Spiridon, care se intalneste in marile scheme narativ-discursive din toate literaturile; analiza pe care o va face autoarea in acest sens se va opri la Nunta Domnitei Ruxanda, roman", dar de mica intindere, text in care se remarca faptul ca istorisirea este strans legata de firul naratiei, de drama ei epica, reusind sa o concentreze, sa o rezume partial, inclusive sa o si anticipeze. Lucrarea de fata insa nu va viza relatia text-model2, in spiritul programului lui Harold Bloom la care se refera autoarea citata si care arata ca la baza literaturii ar sta angoasa influentei". Bloom insista asupra caracterului tautologic sau reductiv al operelor literare tiranizate de existenta modelului cultural, scriitorul fiind efectiv coplesit de ideea amara ca nu este primul pe scara creatiei, ca mereu trebuie sa se raporteze la ceva si la cineva. Se ajunge, astfel, ori la repovestirea operei, ori la reductia ei la altceva. Modelul istorisirii sadoveniene presupune acea asimilare si filtrare potrivit manierei specifice sadoveniene; mai mult, departe de a trai angoasa influentei", Sadoveanu imagineaza totul (indiferent de posibila sursa: istorica, folclorica, livresca, experienta mijlocita sau nemijlocita) din nou, re-organizand un imaginar existent, dupa liniile ordonatoare ale propriului imaginar. Nu e vorba doar de transcrierea unor mari carti (populare, liturgice, orientale, roman de curte medieval etc) analizate din perspectiva sadovenizarii, intr-un studiu deosebit de interesant, Sadovenizand, sadovenizand, de catre Petru Ursache, ci de intreaga opera sadoveniana care elaboreaza un asemenea imaginar bazat pe re-imaginarea unor imaginare deja existente.

Anul aparitiei: 2010
Nr.pagini: 108

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review