Vecinii, Ioan Slavici

Tras, impins, manat de ghionturi, s-a pomenit in lume; si viermele se zvarcoleste si el cand il calci. Daca nu putea sa dea cu pumnul in fata celui ce-l lovea, scrasnea din dinti, se punea la panda si lovea din dos. Minciuna si obraznicia sunt si ele arme omenesti, si multe poate sa faca omul cand nimeni nu-l vede. Era dreptatea pe care si-o facea el insusi, daca fura ori strica, unde altul cade in banuiala; si tot numai dreptatea si-o facea daca varsa ciorba pe care n-o putea manca, ori rupea in bucati haina pe care n-o putea purta.
A avut si el daca nu multumiri, cel putin satisfactiuni in tineretele lui.
C-a fost luat adeseori pe sus, c-a petrecut nopti la politie, ca trupul ii era mereu plin de vanatai, ca statea mereu in pragul Vacarestilor – aceste erau lucruri fara de care viata lui n-ar fi avut nici o noima.
Asa trebuia sa fie pentru ca el sa se faca din zi in zi mai vanjos, mai sprinten si mai nascocitor.